Apelul depus de FC Farul la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne nu a schimbat poziţia forurilor de conducere ale fotbalului românesc în cazul “Nocturna”. Astfel, meciul cu Poli Iaşi, restanţă din etapa a 5-a a Ligii I, se va disputa pe 12 octombrie, aşa cum a decis Liga Profesionistă de Fotbal. “Am primit o hîrtie din partea LPF, care ne-a înştiinţat că partida va avea loc conform programării. În funcţie de hotărîrea de la TAS, rezultatul jocului ar putea fi anulat”, a explicat antrenorul Farului, Ion Marin. Tehnicianul speră ca, indiferent de decizia TAS, echipa sa să obţină trei puncte la Iaşi. “Meciul de la Iaşi a căpătat o mare importanţă şi o altă conotaţie după înfrîngerea de la Dinamo. Sîntem într-o situaţie destul de delicată şi trebuie să luăm puncte la Iaşi”, a explicat “Săpăligă”. Eşecul din Ştefan cel Mare l-a dezamăgit pe tehnicianul Farului, mai ales că formaţia de pe litoral a avut ocazia să obţină măcar un egal în fieful liderului. “Jocul m-a mulţumit, dar rezultatul nu. Am jucat bine, ne-am creat ocazii şi la pauză am fi putut să conducem cu 3-0. Din păcate, nu am marcat şi am pierdut. Jucătorii mi-au spus însă că, la ultima fază a jocului, fundaşul dinamovist a jucat mingea cu mîna şi ar fi trebuit să avem penalty”, a explicat Ion Marin. Venirea naţionalei României la Constanţa, dar şi reprogramarea meciului cu Poli Iaşi, au dat peste cap programul de pregătire al constănţenilor, care şi-au anulat mini-cantonamentul programat în Bulgaria. “Am anulat cantonamentul din Bulgaria, pentru că nu ne puteam permite să stăm pe drumuri. Ne vom pregăti la Constanţa, dar, în primul rînd, vom asigura cele mai bune condiţii naţionalei. Le vom ceda vestiarul nostru şi vom căuta alte locuri pentru a ne antrena. Spre exemplu, există terenul de la stadionul SNC, care se prezintă în condiţii excelente”, a explicat antrenorul Farului.