Soluții concrete! Cum poate scădea numărul de cazuri de melanom metastazat?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Demers în cadrul campaniei „Un viitor fără pată“

Soluții concrete! Cum poate scădea numărul de cazuri de melanom metastazat?

Sănătate 28 Septembrie 2016 / 14:59 888 accesări

Atât reprezentanții medicilor de familie, cât și cei ai federației bolnavilor de cancer din România au venit cu soluții concrete pentru ca numărul pacienților cu melanom metastazat, care este tot mai mare, să scadă până în 2027. Nu este nimic imposibil, iar cheltuielile nu sunt deloc mari, comparativ cu cât s-ar cheltui dacă s-ar trata până atunci bolnavii aflați în stare gravă. Este clar că este mult mai ieftină prevenția decât tratamentul.

Numărul mare de cazuri de bolnavi cu cancer de piele i-a pus la treabă pe reprezentanții medicilor de familie și pe cei ai asociațiilor bolnavilor de cancer din țara noastră. Ei au găsit soluții concrete în această problemă, soluții pe care le expunem mai jos. Astfel, reprezentanți ai Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) din România și Societății Naționale de Medicină de Familie (SNMF) au organizat masa rotundă intitulată „Planul Național de Diagnostic Precoce, Tratament și Monitorizare a Melanomului”. Cu această ocazie s-a pus în discuție un plan de măsuri în sensul reducerii incidenței cancerului de piele și facilitării accesului la tratament pentru pacienții diagnosticați cu această boală. Planul urmează să fie înaintat Ministerului Sănătății (MS), marcând o invitație la dialog cu autoritățile, în vederea elaborării unei strategii naționale de luptă împotriva melanomului și implementării acesteia, din 2017. Inițiativa face parte din campania de informare și conștientizare a pericolului melanomului - „Un viitor fără pată”. Președintele FABC, Cezar Irimia, a declarat că atât federația pe care o conduce, cât și reprezentanții SNMF propun MS organizarea unei comisii speciale, care să stabilească din punct de vedere tehnic metodologia de organizare a unui program complex de depistare precoce, tratament și monitorizare a melanomului. ”Este de dorit ca această comisie să conceapă normele după care să funcționeze acest program, astfel încât implementarea să fie posibilă începând cu 1 aprilie 2017, odată cu intrarea învigoare a noului Contract-Cadru al CNAS. De acest program ar trebui să beneficieze în primă fază persoanele care sunt la risc să dezvolte melanom. De aceea, consultul inițial la medicul de familie este important, întrucât acesta își cunoaște foarte bine pacienții din listă și poate face o selecție corectă a celor cu risc crescut de a dezvolta maladia”, a declarat președintele FABC, citat într-un comunicat.

CE ESTE? STATISTICI Melanomul este o afecțiune oncologică cu prognostic grav, evoluție rapidă și cu o durată de supraviețuire limitată, mai ales în stadiile avansate de boală. Incidența melanomului este în creștere la nivel global și, cu toate eforturile depuse pentru educarea și informarea populației cu privire la pericolul cancerului de piele, mortalitatea prin acest tip de cancer nu a scăzut semnificativ. Conform Skin Cancer Foundation, pe plan mondial, în fiecare oră, o persoană cu melanom moare, iar în 2015 a fost estimat un număr de 9.940 de persoane decedate ca urmare a diagnosticării cu această formă de cancer. În România, aproape o treime dintre cei care au fost depistați cu această formă de cancer mor anual, statistica arătând aproximativ 350 de decese. De altfel, țara noastră înregistrează o incidență în creștere a melanomului, în ultimii 25 de ani - de la 1,2 la 4,5/100.000 de cazuri de persoane diagnosticate cu melanom. În perioada 2007-2012, inclusiv, incidența oficială a melanomului a crescut cu 0,5%, la 100.000 de locuitori.

Depistarea precoce este cea mai bună metodă de reducere atât a mortalității, cât și a morbidității provocate de melanom. Depistat la timp, melanomul este curabil în 98% dintre cazuri. „Melanomul este o tumoră ideală pentru un program de screening, deoarece modificările pielii se pot observa cu ochiul liber sau cu o lupă simplă, ceea nu implică mari cheltuieli. În plus, istoria naturală a bolii este cunoscută și nu este nevoie de o supracalificare medicală pentru a pune un diagnostic. Apariția unor alunițe noi, a unei alunițe cu aspect mai mult sau mai puțin neobișnuit, care se modifică rapid, ar trebui să fie un semnal de alarmă, pentru că ar putea fi melanom. Orice schimbare a mărimii, formei, culorii, reliefului sau alte evenimente - sângerarea, mâncărimea, apariția de cruste - ar trebui să trimită pacientul către medicul de familie”, a declarat dr. Daciana Toma, medic de familie și secretar în cadrul SNMF, citat într-un comunicat.

NU DOAR PROGRAMELE DE SCREENING LIPSESC, CI ȘI ACCESUL LA TRATAMENT ADECVAT.

În cazul pacienților diagnosticați cu melanom metastatic, opțiunile terapeutice tradiționale oferă o rată de supraviețuire limitată, spune oncologul dr. Cătălin Costovici: „Există o mare necesitate pentru terapii eficiente pentru tratamentul melanomului metastatic. Imunoterapia oferă o nouă abordare în cazul cancerului cu rată de supraviețuire pe termen lung, net superioară celei oferite de metodele clasice de tratament (chimioterapie, radioterapie, terapii țintite etc.), și o calitate a vieții sporită, evitându-se o gamă largă de efecte adverse. Din păcate, în țara noastră, accesul la un astfel de tratament este dictat de posibilitățile financiare, întrucât tratamentul nu este încă decontat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate”.

MĂSURI Printre măsurile propuse de medici și de pacienți se numără: organizarea unui screening-pilot la nivel național pe o perioadă de 5 ani, dublat de campanii de informare și educare, promovarea de către MS a mesajelor de interes general cu privire la pericolul expunerii la soare și riscului de melanom, campanii de informare în școli, promovarea necesității prezentării periodice la control a persoanelor aflate la risc, prin intermediul medicilor de familie, precum și facilitarea accesului pacienților la testare.

FABC și SNMF cer includerea prevenției melanomului în Contractul-Cadru 2017, definirea metodologiei de efectuare a consultațiilor preventive, realizarea unei rețele eficiente; SNMF deține deja un soft de registru de cancer, care ar putea fi armonizat cu softurile CNAS și MS.

CALCULE „Un calcul simplu arată faptul că fondurile necesare unui program de prevenție (care doar în primii ani ar reduce cu circa 150 de pacienți/an numărul celor care ajung în faza de metastazare) sunt echivalente cu costurile tratamentului pentru circa 10-15 pacienți/an cu melanom metastazat”, a precizat Cezar Irimia. Implementarea unui program de screening pentru melanom ar putea scădea cu 10% numărul de cazuri de melanom metastastazat, până în 2022, și cu 25%, până în 2027.

LA CONSTANȚA, POTRIVIT STATISTICILOR DIRECȚIEI DE SĂNĂTATE PUBLICĂ, DACĂ ÎN 2014 ERAU SEMNALATE 86 DE CAZURI DE CANCER DE PIELE, ÎN 2015 NUMĂRUL LOR ERA DE 67



12