Soluţii împotriva încălzirii globale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Prelungirea existenţei umane

Soluţii împotriva încălzirii globale

Monden 29 Noiembrie 2011 / 00:00 517 accesări

REÎNNOIREA PROTOCOLULUI DE LA KYOTO La Durban, în Africa de Sud, oraş situat în extremitatea sudică a continentului negru, vizat în mod special de schimbările climatice, reprezentanţii a 190 de state s-au reunit, începând de ieri până pe 9 decembrie, pentru a găsi modalităţi de combatere a fenomenului încălzirii globale şi pentru a se pregăti în faţa efectelor acestuia. Viitorul Protocolului de la Kyoto, singurul acord internaţional ce impune statelor industrializate obiective precise de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, urmează să fie subiectul cheie al dezbaterilor, alături de alte probleme, precum finanţarea de care ar putea beneficia statele cele mai vulnerabile. Statele în curs de dezvoltare, susţinute de numeroase asociaţii şi organizaţii non-guvernamentale solicită ca ţările dezvoltate să-şi prelungească angajamentele dincolo de perioada iniţială, care expiră în anul 2012. Dar puţine dintre aceste state dezvoltate, cu excepţia celor din UE, se declară dispuse să prelungească existenţa unui acord care acoperă, în prezent, mai puţin de 30% din emisiile globale şi care nu se aplică Chinei şi SUA, cei mai mari emiţători de CO2, aceste două state fiind responsabile, împreună, de 40% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră la nivel global.

SOLUŢII ECHITABILE SUA nu lasă să se întrevadă speranţe în direcţia unui angajament concret din partea lor. La rândul lor, Japonia, Rusia şi Canada au declarat deja că nu vor mai accepta un acord pe care îl refuză SUA şi care nu se aplică Indiei şi Chinei. Dincolo de Protocolul de la Kyoto, europenii doresc ca la Durban să se pună bazele viitorului cadru juridic care să implice toate statele lumii. UE a anunţat că va refuza să-şi asume noi angajamente în cadrul unui posibil Protocol Kyoto 2, dacă SUA, China şi ceilalţi mari poluatori nu vor proceda în mod similar. Astfel, rolul marilor state emergente, precum India şi China, dar şi al SUA, paralizate de situaţia lor politică internă în contextul alegerilor prezidenţiale de anul viitor, va fi decisiv pentru ca această conferinţă, desfăşurată sub egida ONU, să nu se transforme într-un eşec, cum a fost cazul celei de la Copenhaga din 2009. Acest obiectiv este cu atât mai dificil de realizat cu cât ţinta menţinerii nivelului creşterii temperaturii medii globale sub două grade Celsius, adoptat anul trecut, la Cancun, în Mexic, pare tot mai greu de atins, având în vedere emisiile record de CO2 din prezent. O mişcare inspirată din Ocupaţi Wall Street era prevăzută pentru ieri, în apropierea locului desfăşurării conferinţei, organizatorii acesteia cerând statelor participante să adopte soluţii echitabile împotriva schimbărilor climatice.

PROIECTE DE MEDIU 50 de naţiuni din întreaga lume, printre care şi România, au participat la gala World Energy Globe Award, care a premiat realizările acestora în domeniul protecţiei mediului. România a fost reprezentată prin proiectul de bike-sharing I Love Velo, al Asociaţiei Green Revolution şi Raiffeisen Bank, care a câştigat premiul National Energy Globe. Au mai fost premiate proiecte înscrise la categoriile Pământ, Foc, Apă, Aer şi Tinereţe, precum şi cele naţionale. Câştigătorul de anul acesta al Marelui Premiu Energy Globe este proiectul din Canada, Drake Landing Solar Community. Un număr de 52 de case din comunitatea canadiană Okotos din provincia Alberta folosesc un sistem ingenios de stocare a căldurii provenind din energia solară. Energia înmagazinată sub pământ este utilizată iarna, reprezentând 80% din necesităţile energetice ale comunităţii.



12