Primari din toată ţara au discutat, la sfârşitul lunii, trecute în cadrul Forumului Administraţiei Româneşti (FAR), despre accesarea programelor cu finanţare externă şi naţională, în principal cele coordonate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei (MDRL). „Suntem conştienţi că toate aceste programe sunt vitale pentru comunele noastre în vederea rezolvării problemelor de infrastructură publică şi asigurarea serviciilor de utilitate publică de tipul alimentărilor cu apă şi canalizare, iluminat public, colectare deşeuri“, a declarat primarul comunei Cumpăna, prim-vicepreşedinte al Asociaţiei Comunelor din România (ACoR), Mariana Gâju, la FAR. În ceea ce priveşte identificarea surselor de finanţare, Gâju a declarat că urmărirea proiectelor finanţabile devine din ce în ce mai greoaie, unele oportunităţi de finanţare fiind pierdute datorită lipsei de informaţii, deoarece în acest moment există foarte multe ministere care derulează o serie de programe, atât din fonduri structurale cât şi din cele naţionale, ale căror beneficiari eligibili sunt şi comunele. În acest sens, primarul constănţean a declarat că se impune organizarea la nivelul MDRL a unui unic punct de informaţii, pe pagina de internet a ministerului, pentru toate programele de finanţare, atât de la nivel MDRL, cât şi de la nivelul altor ministere, structurat pe domenii de interes, beneficiari eligibili şi o linie telefonică de tipul „linia verde”, unde primarii ar putea primi răspunsuri competente, în timp util, legate de programul de finanţare sau de alte aspecte legate de eligibilitate unor activităţi sau cheltuieli. „Aşa cum au fost instituite programele pentru diverse obiective de infrastructură publică (reabilitarea şcolilor, bazelor sportive, căminelor culturale) considerăm că se impune instituirea unui program destinat reabilitării sediilor primăriilor, sedii care în marea majoritate a comunelor se află la stadiul anterior anilor 1990. De asemenea, considerăm că se impune completarea acestor programe şi cu obiective de tipul: reabilitarea bibliotecilor, dispensarelor medicale sau unităţilor medico-sociale“, a mai spus Gâju.