DOBÂNZI TĂIATE TEMPORAR Una dintre băncile din România care au acordat credite ipotecare în perioada de glorie a francului elveţian vine cu o soluţie pentru cei cu credite: taie temporar din dobânzi şi amână plata principalului. La solicitarea clienţilor, OTP Bank, căci despre ea vorbim, va tăia 1 punct procentual din dobândă, pe o perioadă de şase luni, perioadă în care banca estimează o corecţie după aprecierea foarte puternică a francului elveţian, care s-a apropiat de paritatea de unu la unu cu euro, dar această facilitate va putea fi prelungită la cerere din şase în şase luni. De asemenea, reprezentanţii băncii spun că acei clienţi care au dificultăţi în a-şi plăti ratele lunare pot solicita suspendarea pe o perioadă de doi ani a plăţii principalului, ceea ce înseamnă o reducere a ratei cu 25%. Astfel, OTP Bank este prima bancă ce intervine pentru a proteja clienţii de aprecierea semnificativă a francului din ultimele luni.
RĂMÂNE SOLUŢIA REFINANŢĂRII Gabriel Creţu, director executiv Vânzări şi Reţea la OTP Bank România, a arătat că, pentru moment, rata de neperformanţă pe creditele ipotecare în franci elveţieni este similară celei înregistrate la creditele în euro dar, având în vedere aprecierea foarte rapidă a francului, banca a decis să adopte măsuri proactive, chiar dacă apreciază evoluţia cursului monedei elveţiene ca o bulă speculativă, “care se va sparge, ca orice bulă”. Creţu a adăugat că nici în acest moment creditul ipotecar în lei nu este o soluţie viabilă, comparativ cu creditul în valută. OTP Bank este prezentă şi pe piaţa din Ungaria, acolo unde autorităţile au luat măsuri pentru a proteja populaţia împrumutată în franci. Măsura nu a fost luată în considerare şi în România. Românii aveau de rambursat la finele lunii mai credite în franci în valoare de echivalentul a aproape 3,2 miliarde de lei. Suma reprezintă 13,5% din întregul portofoliu de credite acordate de băncile populaţiei. Pentru o rată de 1.000 de franci, datornicul trebuia să scoată din buzunar în urmă cu patru ani aprox. 2.100 de lei. Acum, suma este cu circa 2.000 de lei mai mare. Şi dacă tensiunile externe se mai prelungesc mult, iar francul rămâne la peste 4 lei, soluţia refinanţării creditelor respective în euro sau chiar în lei ar putea rămâne cea salvatoare. Mai rămâne de văzut cum se vor descurca clienţii cu plata ratelor şi cât timp vor rezista la presiunea creşterii cursului: restanţele trecuseră încă din luna mai pragul de un miliard de lei.