Primarii de comune le-au solicitat reprezentanţilor Ministerului Administraţiei şi Internelor prezenţi la Adunarea Generală a Asociaţiei Comunelor din România (ACoR) respectarea prevederilor H.G. nr. 521/1995 cu privire la consultarea structurilor asociative. De asemenea, reprezentantului Ministerului Finanţelor i s-a solicitat anularea ordonanţei care prevede efectuarea plăţilor către furnizori numai în intervalul 24 - 31 al lunii. La lucrările ACoR a fost prezent primul ministru Emil Boc, alături de mai mulţi membri ai Guvernului, care au încercat să răspundă punctual tuturor problemelor ridicate de către primarii de comune. „S-au abordat problemele legate de modernizarea comunelor prin proiectele cu finanţare europeană. Primul ministru a adus asigurări că s-a adoptat un act normativ prin care Guvernul vine în sprijinul administraţiilor locale şi judeţene pentru a putea utiliza mecanismul garanţiilor de stat, în vederea asigurării cofinanţării la proiectele europene“, a declarat prim vicepreşedintele ACoR, Mariana Gâju. Ea a explicat că, în acest fel, primăriile care nu dispun de fondurile necesare în bugetul local pentru a pune partea lor de cofinanţare la proiectele europene pot folosi instrumentul garanţiei de stat, cu care merg la bancă, se obţine împrumutul, se primeşte fondul european şi se derulează proiectul astfel încât să nu se creeze blocaje pe aceste fonduri europene.