Soluţii pentru dezvoltarea activităţii de transplant

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Soluţii pentru dezvoltarea activităţii de transplant

Sănătate 25 Februarie 2014 / 00:00 348 accesări

Oficiali ai Ministerului Sănătăţii (MS) caută soluţii pentru dezvoltarea activităţii de transplant. Secretarul de Stat în MS, dr. Adrian Pană, a avut, ieri, o întâlnire de lucru cu conducerea Autorităţii Naţionale de Transplant (ANT) pe tema reorganizării şi consolidării autorităţii, astfel încât această instituţie să-şi recapete prestigiul recunoscut în lumea medicală şi să-şi găsească locul în demersul general al MS pentru intensificarea eforturilor de a dezvolta activitatea de transplant în România. Printre temele abordate s-au numărat: elaborarea unui plan de dezvoltare pe termen mediu şi lung a reţelei de transplant la nivel naţional, care să ţină cont, pe de o parte, de serviciile necesare populaţiei şi, pe de altă parte, de resursele disponibile; introducerea unui sistem de control al calităţii procedurilor de transplant şi de monitorizare a rezultatelor transplantului; interconectarea Registrului Naţional de Transplant cu platforma Sistemului Informatic Unic Integrat (SIUI); elaborarea în regim de urgenţă de către ANT a standardelor de cost pentru diferite proceduri asociate transplantului şi eficientizarea activităţii instituţiilor/departamentelor din domeniul transplantului. Secretarul de Stat a transmis conducerii ANT întregul său suport pentru implementarea măsurilor discutate şi, totodată, le-a solicitat acestora să formuleze, în perioada următoare, propuneri concrete pentru realizarea fiecăruia dintre obiectivele discutate.

Taguri articol


12