Consiliul Naţional al PC va adopta, vineri, programul intitulat “Soluţii pentru o guvernare eficientă. Principii de bază ale PC pentru o nouă guvernare”, care va constitui platforma de guvernare a partidului. Vicepreşedintele partidului Maria Grapini a spus, ieri, că dezbaterile vor avea loc sub sloganul “Armonie socială, concurenţă liberă, economie liberă”. Ea a explicat că programul va conţine cinci sectoare prioritare: întreprinderi mici şi mijlocii, agricultură, energie şi mediu, sănătate şi protecţie socială. Liderul PC a arătat că, în România, în acest moment, toată protecţia socială a fost deversată la nivel de întreprinzător, care trebuie să se ocupe să asigure condiţii minime de viaţă angajaţilor. De asemenea, Grapini a declarat că PC se opune adoptării iniţiativei legislative a PDL prin care se propune impozitarea cu 1% a banilor transferaţi în ţară de românii care muncesc în străinătate. Ea a spus că aceşti bani echilibrează balanţa comercială a României şi că, prin acest proiect, se propune impozitarea de două ori a acestor sume.