Efectele modificărilor la Legea venitului minim garantat aprobate în vara anului trecut se simt abia în prezent, după refacerea anchetelor sociale la dosarele depuse de persoanele care nu înregistrează niciun venit şi care, conform legii, trebuie să beneficieze de sprijinul financiar al statului. La Grădina, ca în cazul multor unităţi administrativ teritoriale, fie mai mari, fie mai mici, s-a înjumătăţit numărul dosarelor pentru acordarea ajutorului social. Primarul comunei Grădina, Gabriela Iacobici, spune că din aprox. 40 de dosare care se încadrau pentru acordarea venitului minim garantat de stat au mai rămas doar şapte. „După reefectuarea anchetelor sociale, după ce le-au numărat animalele şi le-au fost inventariate toate bunurile, mulţi amărâţi din comună au rămas fără banii de la stat. De aceea, ne-am gândit să îi ajutăm cumva. Soluţia vine de la banii europeni pentru păşune pe care i-am primit de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură. Îi vom pune pe oameni să lucreze pământul şi în schimb îi vom plăti cu 200 de lei”, a declarat primarul din Grădina. Prin urmare, aprox. 30 de persoane care nu se mai încadrează în criteriile de acordare a ajutorului social vor lucra, câte zece zile pe lună, pe păşunile Primăriei.