Soluţionarea deconturilor cu sume negative de TVA poate fi urmărită pe site-ul ANAF

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Soluţionarea deconturilor cu sume negative de TVA poate fi urmărită pe site-ul ANAF

Economie 28 Aprilie 2009 / 00:00 631 accesări

Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care depun deconturi cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare pot urmări, începînd de ieri, 27 aprilie, stadiul de soluţionare a acestora pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF). Datele necesare sînt disponibile pe site-ul ANAF la secţiunea \"Informaţii/Stadiul de soluţionare a deconturilor de TVA\", iar contribuabilii trebuie să se indentifice pe site cu codul de identificare fiscală, luna şi anul la care se referă decontul cu opţiunea de rambursare şi suma negativă solicitată la rambursare, se arată într-un comunicat al Agenţiei. Totodată, aceştia pot accesa \"Ghidul de completare a rubricii privind verificarea stadiului de soluţionare al unui decont de TVA\", disponibil pe prima pagină a portalului. Situaţia deconturilor de TVA cu opţiune de rambursare aflate în stoc este prezentată şi actualizată lunar pe site-ul instituţiei.

Taguri articol


12