Somajul, principala specializare a Învăţământului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Risipă guvernamentală

Somajul, principala specializare a Învăţământului

Eveniment 24 Septembrie 2011 / 00:00 630 accesări

Vorba bătrânească „Meseria este brăţară de aur” nu mai este de actualitate pentru generaţiile de tineri născuţi după 1989, pentru care meseria a fost înlocuită cu diploma de facultate, indiferent dacă aceasta le asigură un loc de muncă sau nu. Fenomenul „goanei după diploma de licenţă” a fost amplificat de transformarea şcolilor profesionale în grupuri şcolare, ceea ce a făcut ca absolvenţii de liceu să fie nevoiţi să urmeze o facultate pentru a se putea specializa într-un anumit domeniu. Din păcate, multe dintre specializările existente la ora actuală în instituţiile de învăţământ superior din România nu mai au căutare pe piaţa muncii. În ceea ce priveşte specializările care sunt cerute de angajatori, fie nu sunt căutate de absolvenţii de liceu, fie nu sunt cuprinse în oferta universităţilor. Prin urmare, nu este de mirare că, în prezent, o mare parte a facultăţilor scot şomeri pe bandă rulantă. „Din ce în ce mai puţini absolvenţi de facultate se angajează în domeniile în care s-au specializat. Din datele pe care le deţinem, am observat că domeniile în care sunt cei mai mulţi absolvenţi au cea mai mică ofertă de locuri de muncă de pe piaţa muncii”, a declarat directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Constanţa, Emilia Murineanu.

ECONOMIŞTII NU MAI AU CĂUTARE Printre absolvenţii care îngroaşă rândurile şomerilor după obţinerea diplomei de licenţă se numără şi economiştii şi consilierii juridici. La polul opus, pe lista absolvenţilor căutaţi de angajatori, se situează inginerii, dar şi muncitorii calificaţi în construcţii şi mecanică, meserii care, odată cu dispariţia şcolilor profesionale, se găsesc din ce în ce mai rar. În prezent, la nivelul judeţului Constanţa sunt înscrişi pe listele AJOFM 495 de absolvenţi (de liceu şi de studii superioare), care vor primi indemnizaţie de şomaj. „Ar trebui corelată oferta educaţională cu cererea pieţii muncii, pentru ca după absolvire tinerii să-şi poată găsi mai uşor un loc de muncă”, a spus Emilia Murineanu. Până când sistemul de învăţământ din România, atât cel universitar cât şi cel liceal, va fi corelat cu realitatea pieţei muncii, singura şansă a tinerilor absolvenţi o constituie reconversia profesională, prin intermediul cursurilor de formare profesională organizate de AJOFM sau de partenerii instituţiei, sau bursele locurilor de muncă. Cu alte cuvinte, în România zilelor noastre absolvenţii, în loc să intre în „pâine” imediat după terminarea liceului/facultăţii şi să înceapă să producă atât pentru ei cât şi pentru bugetul de stat (impozitele pe salariu şi cotizaţiile pentru asigurările sociale), intră în şomaj, devenind o povară pentru buget. Mai mult, pentru a-şi putea găsi un loc de muncă, ei sunt nevoiţi să apeleze la reconversiile profesionale, ceea ce înseamnă alţi bani cheltuiţi inutil din cauza incompetenţei guvernanţilor români, care refuză, în continuare, să modernizeze sistemul de învăţământ.

BURSA LOCURILOR DE MUNCĂ CU PREA PUŢINE JOBURI Vineri, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a organizat Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, care s-a desfăşurat în 86 de localităţi din România. Astfel, peste 35.000 de oameni din toată ţara, aproximativ 26 de mii fiind absolvenţi, au sperat că vor pleca acasă cu un contract în buzunar. La Constanţa, manifestarea a avut loc în sediul Universităţii Maritime, unde sute de absolvenţi constănţeni s-au înghesuit în speranţa că îşi vor putea găsi o slujbă. Şomerii constănţeni au avut la dispoziţie 529 de locuri de muncă oferite de 44 de agenţi economici. Potrivit reprezentanţilor AJOFM, la bursă au fost prezente 820 de persoane, dintre care 500 au fost selectate în vederea încadrării în muncă.



12