Angajaţii CFR Marfă sînt forţaţi să stea în şomaj tehnic încă trei luni, pînă la sfîrşitul anului, activitatea nefiind însă perturbată, a declarat, ieri, Gheorghe Popa, secretar de stat în Ministerul Transporturilor (MT). Popa a spus că, din iulie pînă în septembrie, primele trei luni de aplicare a măsurii şomajului tehnic la CFR Marfă, în medie fiecare angajat a stat acasă 26 de zile. „S-a decis prelungirea măsurii doar în zonele în care nu este activitate, pentru reducerea cheltuielilor. Acolo unde este activitate, ea nu va fi afectată”, a precizat secretarul de stat Gheorghe Popa, fost preşedinte al Federaţiei Mişcare-Comercial. Este pentru a doua oară cînd se adoptă o astfel de măsură, după ce, în luna iulie, angajaţii CFR Marfă au intrat în şomaj tehnic pentru 26 de zile. Fostul directorul general al CFR Marfă, Călin Graţian, declara, la sfîrşitul lunii iulie, că perioada în care angajaţii CFR Marfă sînt în şomaj tehnic ar putea fi prelungită, în funcţie de evoluţia economiei României, deoarece activitatea societăţii a scăzut la jumătate faţă de anul trecut, măsura fiind cea mai avantajoasă pentru salariaţi. Acesta preciza că, în 2005, la CFR Marfă erau 19.209 de salariaţi, cheltuielile cu “munca vie” fiind de 20,19%, iar în 2008 erau 18.247 de angajaţi şi aceste cheltuieli reprezentau 38,48%. La începutul lunii iulie, aproximativ 7.000 de angajaţi ai CFR Marfă au intrat prin rotaţie în şomaj tehnic, unii dintre aceştia dorind să stea toate cele trei luni în şomaj tehnic. Cei 7.000 de salariaţi ai CFR Marfă din 17.500 au primit pe parcursul celor trei luni 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă. Călin declara atunci că această măsură înseamnă o reducere a fondului de salarii cu aproximativ 25%, iar corelată cu alte măsuri reprezintă 32-33% reducere. Preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu, menţiona că sindicatele sînt de acord, în principiu, cu această soluţie de moment, dar preciza că nu este una bună pe termen lung. Amintim că MT a pregătit un proiect de ordonanţă prin care peste 10.300 de angajaţi vor fi concediaţi de la companiile din sectorul feroviar şi vor primi dublul salariului mediu net pe economie, la data încetării contractului de muncă, indemnizaţie de şomaj şi un venit lunar de completare pe parcursul a 20-24 luni, în funcţie de vechimea în activitate. Cei mai mulţi angajaţi vor fi concediaţi de la CFR Marfă (6.700 persoane), CFR Călători (1.032 angajaţi), Societatea de Întreţinere şi Reparaţii Vagoane CFR IRV (800 salariaţi), CFR SA (600 posturi) şi Societatea de Întreţinere şi Reparaţii Locomotive şi Utilaje CFR IRLU (500 de persoane). Sindicatele din CFR ameninţă cu greva generală dacă proiectul elaborat de MT va fi aplicat. Conform datelor furnizate de sindicate în luna aprilie, la CFR Călători lucrează 16.986 angajaţi, la CFR SA sînt 28.045 de salariaţi, iar la CFR Marfă sînt angajate 17.863 persoane.