Somalez, prins de polițiștii de frontieră la granița cu Ucraina

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Somalez, prins de polițiștii de frontieră la granița cu Ucraina

27 Decembrie 2015 / 13:47 586 accesări

Polițiștii de frontieră suceveni de la SPF Vicovu de Sus, din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmației, au predat autorităților de frontieră din Ucraina un cetățean somalez depistat în timp ce încerca să intre ilegal în România, pe jos, pe la "frontiera verde", se arată într-un comunicat remis,duminică, de Biroul de presă al instituției.

Potrivit sursei citate, în cadrul unei acțiuni specifice privind prevenirea și combaterea migrației ilegale desfășurate la nivelul SPF Vicovu de Sus, polițiștii de frontieră au depistat o persoană de sex masculin, care se deplasa pe jos dinspre frontiera de stat către interiorul țării și care nu își justifica prezența în zonă.

Polițiștii de frontieră au procedat la legitimarea persoanei, ocazie cu care au constatat că aceasta nu vorbea limba română, motiv pentru care a fost condusă la sediul sectorului, pentru cercetări. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că bărbatul este cetățean somalez, în vârstă de 19 ani.

Acesta a declarat că a trecut pe jos frontiera din Ucraina și intenționa să ajungă într-o țară din Spațiul Schengen.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, iar conform acordului încheiat cu Ucraina, cetățeanul somalez a fost predat autorităților de frontieră ucrainene în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun.



12