Asociaţia Comunelor din România (ACoR), în parteneriat cu Structural Consulting Group, a lansat, ieri, la Constanţa, proiectul: „Comuna, promotor al dezvoltării spiritului antreprenorial în mediul rural“. Proiectul este finanţat din fonduri europene, se desfăşoară pe o perioadă de 30 de luni şi are o valoare de 5.532.354 lei. „Prin acest proiect vor fi instruiţi 105 promotori de dezvoltare comunitară, formaţi şi certificaţi în dezvoltarea competenţelor atreprenoriale, vor fi create şapte reţele regionale pentru promovarea de oportunităţi antreprenoriale în mediul rural, vor fi instruite direct şi certificate 300 de persoane din mediul rural, cărora li se vor adăuga 84 de persoane în managementul de proiect“, a declarat prim vicepreşedintele ACoR, Mariana Gâju, care a adăugat că cele aprox. 400 de persoane vor putea elabora şi accesa fonduri europene în urma specializării pe care o vor obţine. „Acest proiect îşi propune să dezvolte şi să susţină idei de proiecte ce pot primi finanţare din fonduri europene. Astfel, vor fi elaborate 20 de cereri de finanţare de către beneficiarii proiectului: şomeri, manageri şi angajaţi din mediul rural, aceştia devenind, în mod concret, promotori ai dezvoltării comunitare\", a declarat preşedintele ACoR, Emil Drăghici. Una dintre activităţile proiectului constă în crearea unei reţele naţionale de 42 mentori-formatori (unul în fiecare judeţ), ce vor avea ca sarcină promovarea oportunităţilor antreprenoriale şi suportul comunitar în rândul locuitorilor comunelor din judeţul respectiv, pe baza abilităţilor dobândite în urma unor programe de formare profesională privind managementul proiectelor şi dezvoltarea competenţelor antreprenoriale. Mariana Gâju a mai spus că localităţile din mediul rural au nevoie urgentă de dezvoltare în toate domeniile, dar mai ales ceea ce priveşte infrastructura.