Cercetătorii americani consideră că somnul de proastă calitate în perioada adolescenţei poate fi un semnal de alarmă privind consumul de alcool şi de droguri şi comportamentul sexual periculos la maturitate. Oamenii de știință spun că părinţii ar trebui să fie mai atenţi la programul de somn al adolescenţilor. Un alt studiu sugerează că un somn sănătos este esenţial pentru a lua decizii sănătoase. Cercetătorii au analizat date despre peste 6.500 de adolescenţi din SUA pentru studiul publicat în revista ”Alcoholism: Clinical and Experimental Research”.
Cercetătorii au analizat modelele de somn, consumul de droguri şi alcool cu ajutorul unui sondaj la nivel naţional, efectuat în trei etape, în perioada 1994-2002. Persoanele care dormeau prost când au fost chestionate prima dată erau cel mai predispuse la probleme cu alcoolul şi drogurile în acea perioadă. Dar cercetătorii au vrut să afle dacă somnul de proastă calitate şi somul insuficient sunt legate independent de astfel de probleme mai târziu în viaţă. Adolescenţii care au raportat probleme în a adormi cel puţin o dată pe săptămână erau mai predispuşi la a bea foarte mult, la a avea comportamente sexuale pe care le-ar regreta apoi sau la a lua droguri în anii următori. Potrivit studiului, cu cât era mai gravă problema de somn, cu atât legătura cu problemele amintite era mai mare. Cei care aveau probleme mari în a adormi în aproape fiecare zi erau cu 33% mai predispuşi la a avea probleme cu alcoolul şi drogurile decât adolescenţii care reuşeau să adoarmă foarte repede.
Totodată, conform oamenilor de ştiinţă, cu cât erau mai puţine orele de somn raportate de adolescenţi, în medie, cu atât era mai mare probabilitatea de a suferi ulterior o serie de probleme, inclusiv relaţii tensionate din cauza consumului de alcool. Studiul a arătat că fiecare oră de somn în plus părea să ofere o oarecare protecţie. De asemenea, fiecare oră în plus era legată de o scădere a probabilităţii de a consuma alcool în mari cantităţi dintr-o dată.