În localitatea Moeciu de Sus a fost, săptămâna trecută, o mare sărbătoare a cuvântului cântat, şoptit sau recitat cu aplomb care s-a „întrupat” în vers, cânt şi... replici de teatru. La cea de-a III-a ediţie a Festivalului Naţional „Valahia”, Constanţa a fost reprezentată cu succes de Maria Tîlvan, Mariana Butnaru şi Gigi Căpăţână-Doinaru, care i-au adus un emoţionant omagiu „poetului necuvintelor”.
„Eu, Nichita, acest simun care plânge” este numele spectacolului neconvenţional conceput sub forma unui dialog în versuri între Nichita Stănescu şi Dora, cu o punere în scenă şi scenografie originale, marca „Sonar”. Maria Tîlvan şi Gigi Căpăţână-Doinaru au dialogat poetic, iar vocea inconfundabilă a Mariana Butnaru şi sunetul chitarei sale a acompaniat duetul actoricesc. În urma prestaţiei din localitatea braşoveană, cei trei membri ai Studioului de Spectacole Speciale „Sonar” au primit invitaţia de a-l prezenta pe... Nichita, „acest simun care plânge”, la Iaşi, Târgovişte şi Slobozia. Spectacolul va fi prezentat, din toamnă, la Constanţa şi la Mangalia.
PREMIU PENTRU MARIANA BUTNARU De altfel, cunoscuta folkistă constănţeană Mariana Butnaru a participat şi ca artist independent, la secţiunea Interpretare, unde a obţinut Premiul al III-lea, dar şi Premiul Primăriei Târgovişte.