Sonda marţiană Phoenix şi-a încheiat misiunea în spaţiu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sonda marţiană Phoenix şi-a încheiat misiunea în spaţiu

Monden 12 Noiembrie 2008 / 00:00 458 accesări

Phoenix, sonda marţiană americană, a încetat să mai comunice cu Terra, după mai bine de cinci luni petrecute într-o misiune fructuoasă, în timpul căreia a transmis numeroase date valoroase, care au permis, printre altele, confirmarea prezenţei apei îngheţate la polii Planetei Roşii. După ce a fost operaţională mai mult de cinci luni, cu mult peste cele 90 de zile pentru care fusese programată iniţial, sonda Phoenix a încetat să mai comunice cu Terra pe data de 2 noiembrie, a dezvăluit, într-un interviu telefonic, Barry Goldstein, coordonatorul acestui proiect NASA. ”Am declarat sfîrşitul misiunii Phoenix”, a precizat Goldstein, dar echipa de cercetători va continua să lase frecvenţele de comunicare deschise, pentru a intercepta orice semnal, în cazul în care Phoenix s-ar resuscita. Inginerii americani consideră că această probabilitate este foarte redusă, din cauza deteriorărilor inevitabile suferite de Phoenix din cauza condiţiilor meteorologice de pe Marte.

Specialiştii NASA aşteptau de multă vreme încetarea activităţii sondei Phoenix, odată cu venirea toamnei, pentru că bateriile acesteia nu au mai putut să se încarce corespunzător, din cauza scăderii temperaturilor şi a luminozităţii. Temperaturile de pe Marte au trecut deja sub minus 95 de grade Celsius şi vor scădea şi mai mult pe timpul iernii. În plus, Soarele rămîne mult prea jos sub linia orizontului, în timpul zilei marţiene, pentru ca panourile solare ale sondei Phoenix să poată să înmagazineze suficientă energie. Chiar dacă sonda a încetat să mai funcţioneze, analiza bogatei colecţii de date ştiinţifice pe care aceasta le-a trimis către Terra abia a început. Phoenix a demonstrat existenţa apei îngheţate la polii lui Marte. Modulul orbital american Mars Odyssey a fost primul care a detectat prezenţa unei mase importante de gheaţă la polul nord al lui Marte, în 2002. ”Am săpat în gheaţă, îi cunoaştem grosimea, ştim deja în ce fel se schimbă la suprafaţă şi acum cunoaştem mai multe tipuri de gheaţă”, a declarat Peter Smith, unul din coordonatorii acestei misiuni spaţiale. Doug McCuistion, directorul misiunii NASA de explorare a planetei Marte consideră că Phoenix a jucat un rol important în confirmarea speranţei că Marte a fost locuită în trecut şi că viaţa (microbiană) poate că încă mai există acolo. Sonda Phoenix era echipată cu o paletă ataşată la capătul unui braţ mobil, care i-a permis să sape în permafrostul marţian pentru a colecta eşantioane de sol şi de gheaţă, ce au fost analizate de diverse instrumente. Unul dintre aceste instrumente putea să încălzească materialele pînă la 1.000 de grade Celsius. În afară de descoperirea gheţurilor, sonda Phoenix a demonstrat pentru prima oară că solul marţian este moderat alcalin, a găsit mici depozite de sare ce pot servi ca nutrienţi pentru organismele vii şi calcar, o dovadă a existenţei apei în trecutul planetei. Camerele video amplasate pe sonda Phoenix au transmis peste 25.000 de imagini ale locurilor în care a aterizat, în timp ce datorită microscopului, cercetătorii au putut obţine primele imagini la nivelul atomilor ale suprafeţei marţiene.

Sonda Phoenix a fost lansată pe 4 august 2007 şi a coborît pe suprafaţa marţiană pe 25 mai 2008, la polul nord al planetei, devenind primul modul spaţial creat de om care a ajuns pe Planeta Roşie. Programul Phoenix a costat 475 de milioane de dolari, la care se adaugă costurile de funcţionare ale staţiei meteorologice pusă la dispoziţie de Agenţia Spaţială Canadiană.

Taguri articol


12