Constănţeanul Eduard Zalle, atras de lirismul cuvintelor, aşternute pe hârtie şi a celor puse pe note, precum şi de muzicalitatea formelor sonore, revine în atenţia iubitorilor de poezie cu un nou volum de versuri, un omagiu adus geniului marelui William Shakespeare, „Sonetele iubirii”. Conceput ca o continuare a tomului anterior, „Doamnă brună”, cea mai recentă carte a lui Eduard Zalle reuneşte în paginile sale 60 de sonete scrise în stil englezesc. Prefaţa volumului este scrisă de poetul Traian T. Coşovei, iar postfaţa poartă semnătura profesorului de limba şi literatura română Marian Crăciun, de la Şcoala generală „Remus Opreanu”. „Eduard Zalle se dovedeşte un creator, care, cochetând cu pictura, sfârşeşte prin a da contur unei fiinţe vii sau imaginare. Ceea ce îl apropie de modelul shakespearian este cadenţa discursului poetic, ceea ce îl diferenţiază este maniera în care-şi diferenţiază sentimentul”, spune criticul literar dobrogean Traian T. Coşovei.
Lansarea oficială a cărţii a avut loc în cadrul Târgului de Carte „Bookfest”, lucrarea fiind prezentată de secretarul ştiinţific al Academiei Române, scriitorul Nicolae Iliescu, iar actorul Eusebio Ştefănescu a susţinut un recital poetic. „Cu acest volum, „Sonetele iubirii”, poetul Eduard Zalle redeschide „cutia Pandorei\", slăvind iubirea, unica speranţă a unui suflet saturat de sacrilegiul lumii contemporane”, subliniază prof. Mircea Crăciun, în postfaţa cărţi.
Coperta „Sonetelor” poartă amprenta creativă a binecunoscutului artist plastic, prieten al poeţilor, Mircia Dumitrescu. Acesta este cel de-al patrulea volum de versuri al lui Eduard Zalle, după „Poezii din vremurile vechi (1977-1990)”, „Cântec lui Merlin” şi „Doamnă brună”.