Devenită prima tenismenă din România cotată cu a doua șansă la câștigarea unui turneu de Grand Slam, Simona Halep și-a aflat adversara din primul tur de la US Open, competiție care va debuta luni, la New York. Ocupanta locului secund în clasamentul WTA a avut noroc la tragerea la sorți, urmând să o întâlnească în primul tur pe americanca în vârstă de 20 de ani Danielle Rose Collins, fără loc WTA, dar fostă ocupantă a poziţiei 553, care a primit un wild-card. Pentru sportiva în vârstă de 22 de ani, greul pare să înceapă în faza sferturilor de finală, când ar putea da, din nou, peste rusoaica Maria Șarapova, locul 5 în clasamentul mondial. Cele două s-au mai întâlnit de trei ori în acest an, în finalele de la Roland Garros și Madrid și în sferturile de la Cincinnati, de fiecare dată impunându-se Șarapova. La ediţia trecută de la US Open, Halep a atins faza optimilor de finală, fiind eliminată de italianca Flavia Pennetta, cu scorul de 6-2, 7-6 (7/3), constănțeanca având astfel de apărat 280 de puncte.
Pe tabloul principal de simplu feminin mai figurează patru românce, dar niciuna nu mai are statutul de cap de serie. Locul 60 WTA, Irina-Camelia Beguva, joacă în primul tur împotriva Silviei Soler-Espinosa (Spania, locul 71 WTA). Cele două jucătoare s-au mai întâlnit de şase ori, de patru ori câştigând tenismena iberică. Monica Niculescu, locul 69 WTA, va evolua împotriva Iaroslavei Şvedova (Kazahstan, locul 50 WTA), cu care a mai dat piept de patru ori, cele două jucătoare împărțindu-și victoriile. Aflată într-o criză de formă evidentă, Sorana Cîrstea, locul 81 WTA, va juca împotriva britanicei Heather Watson, locul 45 WTA, în fața căreia a pierdut ambele meciuri directe disputate până acum. În schimb, Alexandra Dulgheru, locul 95 WTA, o va avea pentru prima oară drept adversară pe Kristyna Pliskova (Cehia, locul 93 WTA).
Pentru prima dată din anul 1994, România nu va fi reprezentată de niciun tenismen pe tabloul principal de simplu masculin. Meciurile din cadrul US Open vor începe luni, la Flushing Meadows (New York). Pentru prezenţa în primul tur, la simplu, sportivii vor primi câte un premiu de 35.754 de dolari, iar câştigătorii, la feminin şi la masculin, vor primi câte trei milioane de dolari fiecare.