Pictorul Sorin Ilfoveanu şi tânărul pianist Mihai Riţivoiu sunt câştigătorii Marilor Premii Prometheus pentru Opera Omnia şi Opera Prima, ediţia 2011. Ceremonia de decernare a premiilor a avut loc, miercuri seară, la Clubul Prometheus din capitală.
Valoarea premiilor este de 100.000 de lei, respectiv 10.000 lei. De asemenea, au mai fost acordate distincţii în valoare de 10.000 de lei, finaliştilor marelui premiu Prometheus pentru Opera Omnia: Paul Cornea - secţiunea literatură, Cristian Mandeal - secţiunea muzică şi Horaţiu Mălăele - secţiunea artele spectacolului.
Juriul celei de-a X-a ediţii a Premiilor Prometheus, prezidat de reputatul Andrei Pleşu, a fost format din: Eugen Negrici - secţiunea literatură, Dan Dediu - secţiunea muzică, Ruxandra Demetrescu - secţiunea arte vizuale şi Ion Caramitru - secţiunea artele spectacolului.
Născut pe 23 mai 1946, Sorin Ilfoveanu, student al maestrului Corneliu Baba, este unul dintre cei mai cunoscuţi pictori români. Din 1971 este membru al Uniunii Artiştilor Plastici. Între 2004 şi 2006 a fost rector al Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti. Activitatea sa artistică a fost răsplătită cu Premiul Academiei Române pentru Pictură (1981), Premiul pentru Pictură al Uniunii Artiştilor Plastici (1981), Premiul Primăriei municipiului Bucureşti - ARCUB (1999), Marele Premiu al Uniunii Artiştilor Plastici (2001). În anul 2000 a fost distins cu Ordinul Naţional - Serviciul Credincios în Grad de Mare Ofiţer.
Pianistul Mihai Riţivoiu, născut pe 11 august 1989, a beneficiat de cursuri şi burse în România şi în străinătate. A fost inclusiv bursier al programelor SoNoRo şi „Tinere talente”. La ediţia din acest an a Concursului Internaţional „George Enescu”, Mihai Riţivoiu a câştigat premiul al treilea la secţiunea „Pian”. Premiile Prometheus, acordate în fiecare an, de Fundaţia Anonimul, răsplătesc artiştii români de valoare din următoarele domenii: literatură, muzică, arte vizuale şi artele spectacolului.