Sorin Paraschiv s-a accidentat şi a plecat acasă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Probleme pentru pentru Victor Piţurcă înaintea meciului cu Bulgaria

Sorin Paraschiv s-a accidentat şi a plecat acasă

Sport 31 August 2006 / 00:00 922 accesări

Fără trei din piesele de bază ale naţionalei, Ionuţ Mazilu, Ovidiu Petre şi Mirel Rădoi, Victor Piţurcă are mari bătăi de cap înaintea debutului în preliminariile Campionatului European din 2008. Selecţionerul a mai pierdut un mijlocaş la închidere, după ce Sorin Paraschiv s-a accidentat la antrenamentul de ieri dimineaţă. Mijlocaşul stelist a suferit o întindere musculară şi a părăsit deja cantonamentul naţionalei. În aceste condiţii, Piţurcă îl aşteaptă încă pe Dorinel Munteanu, care nu a sosit încă la Mamaia din cauza unui deces în familie. Veteranul naţionalei ar putea sosi la Constanţa în această dimineaţă, situaţie în care ar intra imediat în programul de pregătire.

Pînă atunci, Piţurcă a experimentat un “unsprezece“ de start în meciul-şcoală susţinut ieri după-amiază cu formaţia de liga a treia, Farul II. Selecţionerul a trimis în teren aceeaşi formulă ca în disputa cu Cipru, singurele modificări fiind introducerea lui Laurenţiu Roşu în lui Dorinel Munteanu şi a lui Ciprian Marica în locul lui Daniel NIculae. În aceste condiţii, selecţionerul ar putea începe partida cu Bulgaria cu următoarea formaţie: Lobonţ - Constra, Tamaş, Chivu, Raţ - Fl.Petre, Codrea, Roşu, Mutu - N.Dică, Marica.

La meci şi-au anunţat prezenţa şi preşedinţi celor două ţări, Traian Băsescu şi Gheorgi Pîrvanov.

Măsuri dure de securitate

Accesul spectatorilor pe stadionul “Farul“, pentru partida de fotbal România-Bulgaria, programată, sâmbătă, de la ora 21.00, la Constanţa, în preliminariile Campionatului European, va fi permis până cu o oră înainte de începerea meciului, a anunţat Jandarmeria constănţeană. Măsurile de securitate vor fi asigurate de aproximativ 400 jandarmi şi 100 de poliţişti. Începînd cu ora 15.00, în zona arenei vor fi interzise comercializarea şi consumul de alcool, iar o oră mai tîrziu va fi restricţionată circulaţia auto şi pietonală pe mai multe străzi din apropierea stadionului. Toate persoanele care vor să treacă de cordonul de forţe de ordine vor fi legitimate. Accesul în tribune este permis între orele 18.00 şi 20.00. După acea oră, porţile stadionului se vor închide şi nimeni nu mai are voie să pătrundă în incintă. La intrare, fanii vor fi percheziţionaţi corporal, iar bagajele le vor fi controlate minuţios. Este interzisă intrarea în stadion cu artificii, petarde, pocnitori, făclii şi fumigene, precum şi cu băuturi alcoolice, recipiente de sticlă, metal sau plastic. Nerespectarea normelor de siguranţă poate duce la suspendarea temporară a meciului, până la evacuarea din tribune a vinovaţilor. Dacă turbulenţele nu încetează, partida s-ar putea desfăşura fără public. Comportamentul suporterilor va fi monitorizat inclusiv prin înregistrări video, chiar şi în mijloacele de transport în comun, înainte şi după partidă.



12