S-a declanșat la București războiul total. Care, vom vedea, se externalizează. Cele două tabere, Guvernul plus majoritatea parlamentară, pe de-o parte, și Președinția plus opoziția pe de altă parte, sunt decise să utilizeze întreg arsenalul. Iar armele sunt letale. E interesant și dramatic totodată de urmărit, cum vor fi ele utilizate. Și în ce ordine. Și, mai ales, e bine să știm care sunt aceste instrumente de luptă.

Războiul politic de la București, care inevitabil generează din capul locului o criză politică și o puternică instabilitate, se poartă de ambele părți cu instrumente interne de luptă, dar și cu instrumente externe. Pentru că există implicații profunde, generate de confruntarea dintre cele două tabere politice de la București, decise să se elimine literalmente una pe alta, dar și implicații semnificative în plan extern, generate de ținte geopolitice în mișcare. Pe scurt, România este la un pas de a se plasa în ochiul ciclonului. Un ciclon generat de contradicțiile profunde dintre obiectivele urmărite de Washington și aliații loiali ai Statelor Unite și Germania, împreună cu aliații ei loiali. România devine astfel un teren de instrucție, dar și un teren de luptă ideal. Ca să fiu mai exact, dacă în Siria marile puteri se confruntă militar, experimentându-și cele mai performante echipamente de război, în România marile puteri se vor confrunta utilizând politica cu întreg arsenalul ei. Din care nu lipsesc și nu vor lipsi dezinformarea, diversiunea, manipularea.

Pus la colț, strivit între angajamentele față de Washington și Berlin, pe care nu mai are cum să le onoreze simultan și fiind silit să înșele așteptările uneia sau alteia dintre părți, președintele Klaus Iohannis s-a trezit pe neașteptate într-o poziție de ofsaid. În chestiunea Ierusalimului. Și a Iranului. Și a mecanismelor de apărare ale Europei. Și a formatului Visegrad 8. Și a războiului comercial americano-german. Mai hotărât, Guvernul a jucat îndrăzneț și lipsit de echivoc în plan extern. După care cancelarul Angela Merkel a bătut din picior. Iar Klaus Iohannis s-a executat. A scos din arsenal întreg armamentul letal. Declanșând criza.

Evaluam zilele trecute raporturile de forțe dintre Guvern și Președinție și ajungeam la concluzia simplă că, dacă terenul de luptă ales este cel al polticii externe, atunci atât din punct de vedere constituțional, cât și sub aspect logistic, Guvernul este îndreptățit să preia inițiativa și să conducă detașat lupta cu președintele Klaus Iohannis. Și, tot în urmă cu câteva zile, prognozam că nu este deloc exclus ca acesta, strâns cu ușa, să utilizeze instituțiile de forță și să încerce decapitarea atât a Guvernului, cât și a PSD. Jucând la două capete, Klaus Iohannis își dublează șansa de a câștiga.

Ceea ce s-a și întâmplat. Președintele României, față în față la Cotroceni cu premierul României, care s-a dovedit a fi mai echilibrat și mai vertical decât aproape toți ceilalți premieri pe care i-am avut, nu a avut bărbăția de a-l înfrunta pe șeful Executivului. Se vede clar din conținutul comunicatului redactat de Administrația Prezidențială la capătul consultării Iohannis-Dăncilă. În schimb, a atacat din nou cerându-i a nu știu câta oară demisia, după ce și-a luat distanță. A făcut-o din capitala Bulgariei. A dat astfel semnalul că se intră în faza decisivă a luptei.

Și, astfel, Ludovic Orban, abia întors de la Berlin, unde s-a întâlnit cu Angela Merkel, șefa popularilor din Germania, formulează o spectaculoasă plângere penală împotriva premierului Dăncilă, acuzând-o de infracțiuni atât de grave încât, dacă împotriva ei ar fi făcut un rechizitoriu și ar fi găsită și o instanță judecătorească potrivită, doamna Dăncilă ar putea fi condamnată la zeci de ani de închisoare. Nu am mai auzit până acum ca șeful opoziției să facă plângere penală împotriva șefului Executivului, cu intenția clară de a substitui electoratul prin procurori și judecători. În paranteză fie spus, dacă această operațiune va eșua, și chiar dacă nu va eșua, Ludovic Orban a murit politic chiar în secunda în care și-a înregistrat la Parchetul General plângerea penală, aruncând și PNL în moarte clinică. Pur și simplu pentru că nu așa se câștigă puterea, într-un stat care se pretinde a fi democratic. Și, tot în paranteză fie spus, trebuie remarcată din nou lipsa de bărbăție a lui Klaus Iohannis, care l-a utlizat în bătălia sa pe Orban, punând și partidul care l-a făcut președinte între paranteze, în loc să aibă curajul să facă el însuși această plângere penală, dacă tot a decis să utilizeze acest instrument letal.

Pentru a vedea în continuare cum se aliniază planetele în plan intern, să mai precizăm că ministrul Justiției Tudorel Toader, îndeplinindu-și obligația, a ales între cei doi candidați pentru șefia DIICOT și și-a făcut publică opțiunea. Conform acesteia, Daniel Horodniceanu este pus pe tușă. Imediat însă după declanșarea războiului penal împotriva premeirului Dăncilă, procurorul general Augustin Lazăr a făcut o mișcare suprinzătoare. A prelungit mandatul lui Horodniceanu cu încă șase luni. Ca să vezi. Iar Hordniceanu a ieșit public, făcând două precizări. 1). Că prezumtivele infracțiuni, care fac obiectul plângerii penale, intră în competențele Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și 2). Că dacă vor exista probe împotriva premierului, președintele Klaus Iohannis o poate suspenda pe doamna Dăncilă.

Specialiștii în drept constituțional susțin însă altceva. 1). Că plângerea penală împotriva premierului nu a fost făcută de cine trebuia. Că doar trei instituții puteau face acest lucru, printre ele nefigurând Ludovic Orban. 2). Că președintele Klaus Iohannis nu are instrumentele legale pentru a o revoca în final pe doamna Dăncilă, chiar dacă o poate suspenda pentru un interval foarte scurt de timp, aceasta neînsemnând căderea Guvernului.

Este de presupus, iar presupunerea este întărită de scrâșnetele de dinți ale liderilor majorității, Dragnea și Tăriceanu, că și aceștia vor scoate din arsenal arma letală. Adică suspendarea președintelui. Altfel nu se explică de ce liderul PSD și liderul ALDE au invocat o lovitură de stat în plină desfășurare, declanșată de domnul Klaus Iohannis. Dar, la fel cum acțiunea lui Ludovic Orban ridică mari semne de întrebare, neexistând până la urmă nicio garanție că va fi încununată de succes, chiar dacă trăim în „republica procurorilor”, și în ceea ce privește operațiunea de suspendare a președintelui sunt semne de întrebare la fel de mari. 1). Suspendarea, teoretic vorbind, este posibilă pentru că PSD plus ALDE dispun în acest sens de o majoritate în Parlament. 2). Tot teoretic este posibilă și demiterea președintelui prin referendum, pentru că legea referendumului a fost modificată, facilitând o asemenea procedură. 3). În scurt timp, România urmează să preia pentru șase luni, prin președintele în funcție, președinția rotativă a Consiliului European. Dacă au loc o suspendare, o demitere și alegeri prezidențiale, România nu va avea la timp un reprezentant susținut de Guvern pentru a îndeplini această onorabilă sarcină la nivel european. 4). O suspendare, urmată de un referendum pentru demitere, nu ar face decât să-i unească și să-i activeze, scoțându-i din casă, pe adversarii din rândul populației ai actualei majorități parlamentare. Ceea ce ar fi de natură să-i ofere opoziției o doză consistentă de oxigen proaspăt.

În momentul în care acest război va intra în linie dreaptă, când el va fi în plină desfășurare, doamna Laura Codruța Kovesi, în mod firesc, va apăsa pe pedala de accelerație DNA, arestând și inculpând în masă personalități politice ale majorității, executând o veritabilă operație de decimare a acesteia.

În fine, în plan intern va trebui să luăm în calcul campaniile de presă care urmează, dar și campaniile de manipulare și de dezinformare inerente.

În plan extern, l-am auzit deja chiar ieri pe Donald Trump lăudând Guvernul României și atacându-l pe cancelarul Germaniei. E clar că, din multiple motive, Statele Unite se vor alinia în spatele Guvernului României și la fel de clar este că Germania și în general nucleul dur al UE se aliniază în spatele lui Klaus Iohannis. În schimb, statele Visegrad, în format Visegrad 8, respectiv fostele state comuniste, vor susține, proagandistic cel puțin, Guvernul României. Toate aceste forțe străine vor utiliza întreg arsenalul diplomatic, propagandistic, dar și cel oferit de serviciile secrete, pentru a o ajuta pe una sau cealaltă dintre părțile implicate în conflict.

Criza politică din România, odată declanșată, va fi devastatoare, de durată și extrem de costisitoare, cel puțin sub aspectul creșterii economice. Părțile implicate în conflict ar trebui să se gândească cu mare atenție la acest lucru. Și să acționeze, cât încă nu este prea târziu, cu multă precauție. Poate că, totuși, plâgerea penală introdusă de Ludovic Orban reprezintă doar un balon de încercare pentru evalua potențialul reactiv al majorității sau un instrument de intimidare pentru a forța o eventuală demisie a premierului. Sau o simplă lovitură de imagine, foarte prost făcută. Dacă însă treaba e serioasă și dacă Parchetul domnului Horodniceanu își suflecă mânecile și se apucă de „treabă”, atunci măcelul va fi total, evenimentele nu vor mai putea fi controlate iar majoritatea, la rândul ei, va trebui să riposteze, utilizând tot arme letale. În oricare ipoteză însă, armistițiul nu va mai exista între putere și opoziție.