Conflictul dintre Palate a ajuns la o nouă amplitudine. Poate cea mai înaltă. Și periculoasă. Președintele Klaus Iohannis a anunțat rituos că îi retrage încrederea premierului Dăncilă și îi cere să demisioneze. Sub formă de represalii pentru vizita oficială pe care tandemul prim-ministru-președinte PSD a efectuat-o la Ierusalim, la invitația Guvernului israelian. Ce urmează?

Prima întrebare la care mă pregătesc să răspund este dacă doamna Viorica Dăncil se va conforma solicitării lui Klaus Iohannis și va demisiona. Răspunsul este negativ. Un „nu” categoric. Președintele României, cofnorm Constituției, nu-i acordă în niciun moment, decât poate în calitate de persoană fizic, dacă vrea, încredere unui premier. Încrederea într-un premier este dată de majoritatea parlamentară, care se exprimă ca atare prin vot în plenul reunit, cu ocazia desemnării Guvernului. Președintele nu face altceva decât să constate aceasă realitate și să o consființească formal, primind nu în nume propriu, ci în numele poporului pe care îl reprezintintă, jurământul acestuia. Ca atare, președintele nu îi poate retrage ceea ce nu i-a putut acorda.

Răspunzând argumentat la întrebarea de mai sus, putem să mai analizăm și principalul motiv care l-a determinat pe Klaus Iohannis să fomuleze o declarație fără precedent și fără suport constituțional. În fapt, Klaus Iohannis, care merge în trena doamnei Angela Merkel în chestiunea legată de dorința statului israelian de a obține suveranitatea asupra Orașului Sfânt, în care și-a mutat de mulți ani capitala, este profund deranjat că Guvernul i-a stricat socotelile. Și dă din colț în colț. Comițând chiar gafe impardonabile, care vor fi desigur aspru sancționate în plan extern. Cum ar fi suspiciunea, exprimată brutal de Klaus Iohannis, asupra unor pretinse înțelegeri ascunse între Guvernul de la București și oficialii de la Ierusalim. Asupra acestui subiect însă m-am pronunțat insistent în analizele anterioare.

Formal, Klaus Iohannis a invocat ieri un principiu care ne trimite la Constituția României. Și anume că primul-ministru nu și-a luat un mandat de la el atunci când a plecat la Ierusalim. Stă acest argument în picioare? Din nou, răspunsul este negativ. Nu există nicio prevedere constituțională, prin care președinții României dau mandat primilor-miniștri atunci când aceștia se deplasează în străinătate, în vizite oficiale. Nici pomeneală de așa ceva.

Este adevărat că președitele are atribuții de politică externă, pe care trebuie să și le îndeplinească cu bună credință și în consens cu politica pe care o promovează, conform programului de guvernare, majoritatea parlamentară care a investit Guvernul. În acest sens, președintele României trebuie să colaboreze cu primul-ministru, cu ministrul de Externe, cu comisiile de specialitate din Parlament, cu conducerea Paralmentului. E taman pe dos. Președintele este cel care, pentru a înfăptui politica externă decisă de majoritatea parlamentară, în cazul unor decizii cardinale, trebuie să primească o aprobare din partea Parlamentului, sub forma unui mandat.

Ideal și, în definitiv normal ar fi fost, desigur, ca primul-ministru să fi avut în prealabil, înainte de apleca la Ierusalim și chiar înainte de a fi fost aprobat memorandumul de către Guvern, o discuție pe această temă cu Klaus Iohannis. Pe care am putea-o numi consultare reciprocă. E regretabil că acest fapt nu s-a produs, dar, în același timp, este de înțeles, date fiind circumstanțele relațiilor dintre Palate.

În rest, ar fi bine ca domnul Klaus Iohannis, înainte de a se da cu bicicleta sau cu cercul și de a da verdicte legate de prestația Guvernului, să citească memoriile celorlalți trei președinți pe care i-a avut România după lovitura de stat din decembre 1989. Iliescu, Constantinescu și președintele jucător Băsescu. Acesta din urmă nu a lăsat încă nimic scris, dar putem aprecia că memoriile sale sunt formulate prin nenumăratele intervenții publice pe care le-a avut și le are. Niciunul dintre cei trei președinți ai României nu a invocat vreodată obligația premierilor de a-și lua de la Cotroceni mandat de politică externă. Și niciun premier dintre cei pe care i-a avut România, cei mai mulți fiind încă în viață, nu a solicitat vreodată un mandat de la președinte, pentru a-și reprezenta peste hotare Guvernul pe care l-a condus.

Din toate aceste considerente, cărora le mai putem adăuga multe altele, îmi exprim convingerea că președintele Klaus Iohannis a pornit în viteză pe un drum care se înfundă și are tendința de a accelera periculos la capătul acestuia.