S-a speculat excesiv asupra faptului că au căzut două Guverne în mod exclusiv din cauza neînțelegerilor dintre premierii PSD și Liviu Dragnea, președintele PSD. E doar parțial adevărat. Pentru a avea o imagine completă a ceea ce s-a întâmplat și pentru a vedea cum ar putea deveni longeviv al treilea Guvern, cel al doamnei Viorica Dăncilă, este indispensabilă o abordare mai profundă a situației politice de la noi. Din perspectiva diviziunii muncii. Între Executiv, partid și Parlament.

Această diviziune a muncii nu a funcționat niciodată în ultimii 28 de ani. Acum însă, când președintele partidului care a câtigat alegerile nu a putut deveni premier, absența diviziunii muncii a avut efecte devastatoare. Și a distrus două guverne într-un singur an, în care ritmul de creștere al economiei României a fost cel mai mare din Europa. Acest paradox este imposibil de explicat pornind doar de la faptul că Liviu Dragnea a vrut să controleze tot și de două ori a scăpat lucrurile de sub control.

Ce înseamnă diviziunea muncii pe care am enunțat-o mai sus? Înseamnă că:

1). Guvernul este un bun administrator. Nici mai mult nici mai puțin. Tocmai de aceea guvernele sunt definite drept administrații publice centrale. În plan local, funcționează administrațile locale. Care și ele ar trebui să se ocupe exclusiv de adninistrație. Și unii și alții au obligația să se comporte ca buni gospodari.

2). Majoritatea parlamentară, împreună cu opoziția din Parlament elaborează actele normative necesare nu numai bunei guvernări ci și funcționării tuturor celorlalte instituții ale statului și, în fine, acte normative care îl vizează direct pe cetățean, garantându-i drepturile și libertățile, asigurându-i o viață mai bună și mai multă securitate. Securitate în sensul pozitiv al termenului.

3). Partidul sau coaliția de partide care au reușit să obțină o majoritate în Parlament și să desemneze un Guvern elaborează politica. Politica în baza căreia Executivul guvernează iar Parlamentul legiferează.

Dacă există o asemenea diviziune a muncii, dacă respectivele instituții nu-și încalcă din prostie sau din rea credință teritoriile, atunci un guvern poate fi longeviv, dar în orice caz putem vorbi despre o democrație consolidată. Dacă nu se întâmplă așa, atunci într-o formă sau alta avem de-a face cu autoritarism, iar nu cu parlamentarism. Pentru că în mod evident nu este democratic ca Guvernul, căruia constituțional i se poate delega în anumite circumstanțe dreptul de a legifera, să se transforme într-o mașină care emite neîncetat ordonate de urgență, în timp ce Parlamentul este silit să se transforme într-o simplă mașină de vot, adoptându-le.

În cei 28 de ani, în România rolul Parlamentului a fost cel mai adesea minor. Doar în anumite împrejurări, cu totul și cu totul excepționale, Parlamentul a devenit un jucător de prim rang. De aceea, nu se poate spune că democrația a funcționat în România.

În paranteză fie spus, absența diviziunii muncii a generat în mod frecvent și bătăliile între Președinție și Guvern. Fiind într-o oarecare măsură parte a Executivului, președintele, indiferent cine a fost, a încercat și el să-și impună voința asupra procesului de legiferare, care a avut mereu un traseu invers. dinspre Guvern spre Parlament. Și de aici au rezultat cutremure politice de mai mare sau mai mică intensitate.

În arhitectura statului de drept, nu încape nicio îndoială că Parlamentul trebuie să fie puterea supremă în stat și nimeni altcineva. Pentru că Parlamentul este ales de totalitatea cetățenilor care își exercită dreptul de vot. Spre deosebire de președinte, care este ales doar de o majoritate a acestor ceățeni. Și spre deosebire de Executiv sau de puterea judecătorească, care nu au niciun fel de legitimitate izvorâtă din procesul electiv.

De ce diviziunea muncii nu a funcționat la acest capitol? Ce ar trebui să se întâmple pentru a funcționa? Experiența de parlamentar pe care am avut-o mi-a demonstrat precaritatea mijloacelor de care dispune un senator sau un deputat și Legislativul în ansamblul lui de a elabora în mod profesionist și într-un timp optim proiecte de acte normative. Aparatul tehnic care poate alcătui infrastructura indispensabilă acestui proces al elaborării de acte normative în loc să se afle în Paralment, se află în structura diferitelor ministere. Deci condiția sine qua non este declanșarea unei reforme, prin care acest aparat tehnic de consilieri, de specialiști în diverse domenii din perspectiva actului de legiferare, să fie aduși în subordinea comisiilor de specialitate din Parlament. Numai astfel se poate ajunge în situația în care Parlamentul să devină și altceva decât o turmă a oilor de teracotă.

Dacă mereu și mereu constatăm că serviciile secrete își introduc dronele în Guverne, uneori chiar în poziția de premieri, alteori în cea de miniștri și de fiecare dată la nivelele intermediare de comandă, asta se întâmpă tocmai pentru că Executivului i se dă în practică o importanță exagerată, transferându-i-se posibilitatea de a legifera masiv și de a se substitui astfel celei mai importante puteri în stat , care este Parlamentul.