Sorin Roșca Stănescu - Înalta Curte a fost umilită

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sorin Roșca Stănescu - Înalta Curte a fost umilită

21 Ianuarie 2018 / 13:39 936 accesări

Comisia de la Veneția a respins solicitarea Înaltei Curți de a verifica adecvarea noilor norme din Justiție la cele europene. Precum și la legea Fundamentală a României. Comisia de la Veneția a refuzat pur și simplu examinarea cererii. De ce? Dintr-un motiv foarte simplu. Înalta Curte de Casație și Justiție nu are niciun cuvânt de spus în legătură cu activitatea de legiuitor a Parlamentulul. Magistrații pur și simplu trebuie să aplice legile, astfel cum sunt ele făcute de Parlament. Umilința este maximă.

Este de presupus că un judecător chemat în fiecare zi să aplice legea este un bun cunoscător al normelor de drept, începând chiar cu cele constituționale. Atât din conținutul Constituției cât și al legislației, care stabilește modul de funcționare a sistemului judecătoresc, reiese cât se poate de clar că nu există decât un singur legiuitor. Parlamentul. Puterea Legislativă. În anumite condiții, Parlamentul poate delega acest drept Executivului, care emite ordonanțe de urgență supuse la rândul lor aprobării forumului legislativ. Prin urmare, judecătorii, inclusiv instanța lor supremă, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție sunt cu desăvârșire excluși de la procedura de elaborare a actelor normative. Ei nu trebuiesc nici măcar consultați. Singura excepție din această procedură a consultării este atunci când modificările legislative sau când legi cu totul și cu totul noi reglementează modul de funcționare al Justiției. Atunci și numai atunci, judecătorii sunt consultanți prin intermediul Consiliului Superior al Magistraturii și al asociațiilor de judecători.

Înalta Curte de Casație și Justiție s-a făcut de râs și a fost expusă unei grave umilințe pur și simplu pentru că a ignorat aceste reguli elementare. Și iată cum, chiar dacă modificările aduse Legilor Justiției de către Parlament ar fi în totalitate neconstituționale și neconforme normelor europene, Comisia de la Veneția refuză pe bună dreptate să se pronunțe, fiind sesizată de cine nu trebuie.

În aceste condiții, are sau nu are sens să ne punem cuvenitele întrebări privind calitatea cunoștințelor juridice ale celei mai importante instanțe de judecată din această țară?



12