În România acelor ani, Grupul Etnic German, devenit practic elita autohtonă SS, a simbolizat în cel mai înalt grad nazismul, devenind unul dintre cele mai puternice instrumente și simboluri de tip hitlerist. Am descris cu alte ocazii maniera de-a dreptul banditească în care, sprijinit de autoritățile germane prezente la București, dar și de autoritatea mareșalului Antonescu, Grupul Etnic German a reușit să pună mâna pe un patrimoniu imens. Care nu aparținuse în totalitate comunităților de etnici germani, ci era și rezultatul deposedării forțate a numeroase familii de evrei sau chiar de români aflați în conflict cu regimul.orumul Democrat al Germanilor din România, condus la acea dată de Klaus Iohannis, a solicitat unei judecătorii din Sibiu să-i fie recunoscută calitatea de succesor al Grupului Etnic German, care fusese scos în afara legii și desfințat, constatându-se că a fost o organizație criminală nazistă. În consecință, în 1999 s-a dispus retrocedarea către FDGR a întregului patrimoniu intrat în posesia statului în 1948. Grupul Etnic German, care fusese creat în 1940, la presiunea Berlinului, printr-un decret semnat de mareșalul Ion Antonescu și având drept purtător de cuvânt Partidul Nazist, i-a transformat pe etnicii germani în luptători SS, circa 80.000 și a sfârșit prin a fi declarat drept organizație criminală de către Puterile Aliate, atât prin Tratatul de Pace cât și prin Convenția de Armistițiu. Anterior, Grupul Etnic German confiscase o uriașă avere aparținând de drept sașilor, Bisericii Evanghelice și Catolice, numeroaselor familii de evrei și chiar de români deposedate cu forța de bunurile lor.

După 23 august 1944, la solicitarea expresă a Puterilor Aliate, care au considerat pe bună dreptate că Grupul Etnic German nu a fost altceva decât o creație de tip criminal, Regele Mihai I al României a semnat un decret, prin care organizația a fost scoasă în afara legii, desființată pentru totdeauna, iar bunurile ei au fost confiscate de stat. Două tratate internaționale, Tratatul de Pace și Convenția de Armistițiu, au fost astfel puse în operă de noile autorități de la București. Decretul semnat de Rege nu a fost niciodată abrogat. În general, trebuie menționat că cele două tratate negociate și semnate de Marile Puteri imediat după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, Convenția de Armistițiu și Tratatul de Pace, au fost și sunt până în prezent riguros respectate de toți semnatarii.

Ori, în acest context, iată că în România se întâmplă un fapt de o gravitate extremă. La solicitarea președintelui unei organizații, înființată după 1989, Klaus Iohannis, o judecătorie din orașul Sibiu, unde același Klaus Iohannis era primar, a decis ca FDRG să devină ”succesorul de drepturi al tuturor instituțiilor și organizațiilor germane care au fost desființate prin constrângere”. Ca o consecință a acestei hotărâri judecătorești, Legea 83/1999 dispune retrocedarea patrimoniului trecut în posesia statului în 1948. Cum o parte însemnată acestui patrimoniu se găsea în municipiul Sibiu, primarul, ca un bun reprezentant al cetățenilor orașului, ar fi avut obligația morală și legală de a interveni și se a apăra măcar acele proprietăți care aparținuseră dintotdeauna cetățenilor Sibiului și nu unor organizații sau comunități etnice. Cum este, ca să dau un singur exemplu, cazul Muzeului Brukenthal. Dar primarul Sibiului Klaus Iohannis nu a încercat în niciun fel să blocheze acest val de transferuri de proprietate solicitat de FDRG, condus tot de Klaus Iohannis.

Rezultă, nici mai mult nici mai puțin, că România a violat și violează în continuare, cu bună știință, așa cum niciun alt stat nu și-a mai permis, convenții și acorduri internaționale la care este parte.

Astfel, se poate aprecia, pe bună dreptate, că spiritul lui Adolf Hitler a fost reîncarnat în România de nimeni altul de către Klaus Iohannis care, ulterior, a fost ales și își exercită întreaga funcție de președinte. Doctor Radu Golban, un cunoscut analist economic, autor a numeroase cărți de specialitate, a apelat la doi specialiști de prim rang în drept internațional public, fiecare dintre ei și cu o bogată experiență politică în parlamentele Germaniei și Elveției. Aceștia au elaborat fiecare, independent unul de altul, câte o analiză, care are valoarea unei epertize, asupra transferurilor de proprietate care s-au făcut în România și consecințelor juridice pe plan internațional ale sentinței Tribunalului din Sibiu. Concluziile lor ar trebui să alarmeze în cel mai înalt grad autoritățile de la București. În cursul acestei săptămâni, profesorul Golban a trimis un comunicat însoțit de cele două expertize și de toate documentele pe care acestea s-au bazat tuturor reprezentanților puterilor semnatare ale Tratului de Pace și Convenției de Armistițiu, precum și decidenților politici din statele respective.

Dacă până acum a tăcut, de această dată Klaus Iohannis, care se pregătește să preia și președinția rotativă a Consiliului Europei, nu-și mai poate permite să nu dea explicații. Explicații care, în cele din urmă, ar trebui să conducă la repararea în toate formele a încălcărilor grosolane de care România se face vinovată din perspectiva Tratatului de Pace și Convenției de Armistițiu. Asta ca să nu mai discutăm despre greaua răspundere care apasă pe conștiința acestui om, devenit președinte al României, pentru faptul că mii de imobile și alte proprietăți aparținând de drept acestui popor au fost sustrase cu rea credință din avuția publică, astfel încât astăzi, pentru multe clădiri, care sunt maternități, școli sau muzee, cetățenii acestei țări sunt siliți să plătească chirie. Cumva, un răspuns concludent trebuie să vină. Dacă nu de la Klaus Iohannis și dacă nu de la autoritățile de la București, atunci din altă parte.