Derută mare la Cotroceni. Și reacții aberante ale președintelui. Atât de aberante încât mă întreb în ce scop cheltuim de la buget atât de mulți bani, pentru a plăti cel mai mare aparat de consilieri pe care l-a avut vreodată un președinte al României. Klaus Iohannis fie primește de la aceștia sfaturi bune, pe care nu le ascultă, fie primește sfaturi rele. În ambele scenarii, Guvernul ar face bine să se gândească dacă mai are rost sau nu să plătească în viitor acest aparat birocratic.

Pe zi ce trece, Iohannis dovedește faptul că a înțepenit într-o poziție de șpagat. Desigur, politică. A rămas prins cu un picior la Berlin, iar celălalt picior îi alunecă pe la Washington. Totul este legat de ultimele inițiative de politică externă ale Guvernului Dăncilă, inițiative susținute de majoritatea PSD plus ALDE.

Prima și cea mai importantă ambasadă din lume, cea a Statelor Unite ale Americii, se mută în capitala Israelului. Astfel, Israelului i se recunoaște de către cea mai mare putere a lumii, care este și principalul nostru aliat strategic, suveranitatea asupra Ierusalimului. Capitala de mii de ani a evreilor. România vine și ea la rând. Prin voința politică a majorității parlamentare. Și prin punerea în operă a memorandumului elaborat de Guvernul Dăncilă. Cu această soluție, președintele României nu se împacă. Nici în ruptul capului.

Klaus Iohannis merge pe mâna Germaniei. Iar Germania, care, istoric vorbind, are o gravă problemă cu evreii, nu acceptă această mutare strategică. Și a intenționat, împreună cu Franța, să obțină o decizie în acest sens la nivelul UE. Pe care România, împreună cu alte două state foste comuniste, a blocat-o. Iar Klaus Iohannis a luat foc.

Moment în care a derapat. A anunțat rituos nu numai că se opune, dar că decizia nu poate fi luată sub nicio formă fără acordul său. Total fals. Conform Constituției, președintele poate decide doar în ceea ce privește crearea sau desființarea unei ambasade și numirea unui ambasador la propunerea Guvernului și cu aprobarea Parlamentului. Președintele României, conform Legii fundamentale, nu are niciun drept de decizie în cea ce privește mutarea dintr-un loc în altul a unei ambasade la solicitarea țării gazdă. Poate că „experții” de la Cotroceni i-au sugerat o trăsnaie. Și anume că mutarea presupune desființarea și apoi înființarea prin relocare a ambasadei. E total fals. Sau poate i-au dat un sfat corect, dar el nu a ținut cont de el și a luat-o pe arătură. Poate în urma unui telefon furibund al cancelarului Angela Merkel. Care obinuiește, cum spunea și fostul președinte Traian Băsescu, să facă presiuni, bătând din picior asupra Bucureștiului.

Numai că președintele nu s-a oprit aici. A anunțat că îl cheamă degrabă pe șeful diplomației de la București, pe domnul Teodor Meleșcanu, pentru a-i cere explicații, pentru a-l muștrului și pentru a-i întoarce deciziile pe dos. Pentru că, susține președintele, el este artizanul politcii externe de la București. O susținere care nu se justifică în niciun fel, dacă citim Constituția. În Constituție scrie cât se poate de limpede că politica externă o face Guvernul. Președintele îndeplinește un rol simbolic de reprezentare, semnează tratate negociate de Guvern și reprezintă, atunci când este cazul, statul român în numele Executivului. Atâta tot. Prin urmare, așa cum s-a și văzut de altfel zilele trecute, Guvernul și nu președintele a fost cel care a putut bloca o decizie, pe care Germania și Franța doreau să o impună statelor suverane europene. Și, din acest punct de vedere, nu mai e nimic de făcut. Președintele poate sta și în cap, dar nu mai poate întoarce lucrurile de la făgașul lor.

În fine, Klaus Iohannis nu a spus, dar cu certitudine a gândit-o. Este extrem de iritat și de o altă inițiativă a diplomației de la București, în ultima vreme din ce în ce mai explicită. Și asupra căreia am atras atenția în mod repetat. România semnalizează din ce în ce mai clar o apropiere față de statele de la Visegrad. Într-un format nou. Visegrad 8. Prin care se alătură statelor inițiatoare ale acestui demers, înaintea primului val de aderare în NATO și UE. Acest format, Visegrad 8, le permite fostelor state controlate până în 1989 de către Moscova să negocieze pentru prima dată de pe poziții suverane, de egalitate, cu nucleul dur a Uniunii Europene. Protejându-și astfel interesele. Și impunând o altfel de Europă decât cea cu mai multe viteze, dorită în special de Germania.

Klaus Iohannis are o vizune diferită. Este realmente în siajul cancelarului Merkel. Și nici nu se arată interesat de afirmarea suveranității României. Atâta timp cât poziția sa se putea reduce la simple angajamente rostite din vârful limbii, președintele României putea să-i fie totalmente fidel Germaniei și, în același timp, să-și ia angajamentele dorite de Washington. Firește, în numele Guvernului României. Numai că situația s-a schimbat. În câteva chestiuni de politică externă, cu mare impact geopolitic, interesele Germaniei au devenit divergente în raport cu cele ale Statelor Unite. Și a sosit momentul în care România trebuie să aleagă. Nu putem rămâne cu fundul în două luntrii. În chestiunea legată de Ierusalim, dar și în ceea ce privește politica de apărare, mai ales a flancului sud-estic NATO, interesul României este să rămână total consecventă angajamentelor luate față de Statele Unite și să susțină inițativele externe ale principalului ei partener strategic. Cum este, ca să dau un ultim exemplu, și diferendul legat de Iran. Guvernul României susține inițiativa președintelui Donald Trump, dar nu și nucleul dur al Uniunii Europene. Și din această perspectivă președintele a rămas crăcănat. Pentru că Liviu Dragnea a anunțat deja că România va rămâne consecventă, alături de Statele Unite. În timp ce Klaus Iohannis s-a rezumat în a afirma că este profund îngrijorat de situația nou creată. Reacție tipică de om aflat în șpagat.

Dovada că am dreptate va veni curând. Pentru că foarte curând se va vedea că, într-adevăr, nu președintele decide asupra politicii noastre externe.