Să ne reamintim. Nu procurorii, ci presa a semnalat, încă de la bun început, că se punea la cale un furt de mari proporții din banii publici. Un furt căruia i-au căzut victimă aproape toate ministerele. Practic, întreaga administrație publică a statului român care utiliza computere trebuia să cumpere în acest scop licențe. Existau variante. Dar a fost aleasă multinaționala Microsoft. Pentru că ea a propus și a construit cel mai convenabil mecanism de șpagă.Este cu neputință să mai existe vreun concetățean cât de cât bine intenționat și care să nu constate astăzi caracterul politic al unora dintre cele mai importante operații DNA. Mega escrocheria Microsoft a debutat politic sub aspectul anchetelor penale și s-a stins lamentabil, tot politic. Iar doamna Laura Codruța Kovesi, indiferent ce explicații abracadabrante ne dă, nu a avut încotro. A fost pur și simplu în situația de a pune capacul și de a suna stingerea peste furtul secolului.

Aproape toate instituțiile statului român, de la Ministerul Învățământului până la Ministerul de Interne, au cumpărat la suprapreț – unii mai îngăduitori spun fără discount - licențe Microsoft, iar în total suma astfel sifonată, așa cum a estimat presa de la bun început, s-a ridicat la circa 400 de milioane de euro. De acest ”beneficiu” a profitat în primul rând Microsoft, ca persoană juridică, ca și prin reprezentanții ei, KPMG, principalul consultant și arhitectul mega-escrorcheriei, direct și prin reprezentanți, miniștrii secretari de stat corupți, partide politice și oameni politici, intermediari. Sumele colosale sifonate astfel s-au transformat în instrumente prin care au fost corupți alegătorii, în special la prezidențialele din 2009, dar și la alegerile parlamentare. Banii negrii s-au vânturat prin conturi, prin sacoșe și prin sediile partidelor politice și șefilor de campanie.

Într-un târziu, după multe semnale de alarmă lansate de presă, în fine, s-au pus în mișcare, vrând-nevrând, și procurorii. Iar anchetele au intrat într-o turație maximă abia în momentul în care se pregăteau ultimele alegeri prezidențiale și sistemul, pentru a-i face loc lui Klaus Iohannis, trebuia să curețe cât mai mulți reprezentați ai PSD. Și deloc întâmplător, în întreaga perioadă în care s-a derulat mega-escorcheria, cei mai mulți aflați la butoanele administrației publice erau membrii ai acestui partid. Așa s-a declanșat în cele din urmă ancheta DNA. Dar cum a fost ea oprită?

Dintr-un total de circa 400 de milioane furați, procurorii DNA nu au reușit decât să ia urma câtorva zeci de milioane, iar dintre aceștia, până în prezent, doar 8 milioane de euro au fost recuperați de stat. Declanșată din rațiuni politice, ancheta penală nu putea să nu fie profund alterată în conținutul ei. Și, ca de obicei, s-au încălcat cu nemiluita norme penale și ale procedurii penale. Tocmai fiindcă a fost politică, ancheta a fost spartă prin numeroase disjungeri, astfel încât în loc să avem un dosar cap-coadă, au fost create de-a lungul timpului patru dosare Microsoft, în primul fiind identificat acarul păun, respectiv Gabriel Sandu, fost ministru al Telecomunicațiilor, care a și fost aruncat după gratii. În ceea ce-i privește pe ceilalți miniștri, ancheta și cele patru dosare Microsoft au fost utilizate drept mijloace de compromitere, de presiune și de șantaj politic.

De ce au fost totuși închise aceste dosare, chiar în situația în care multe dintre infracțiuni au fost continuate până în zilele noastre, astfel încât prescripția nu avea cum să opereze pretutindeni, așa cum ne-a informat șefa DNA, doamna Laura Codruța Kovesi? Dintr-un motiv foarte simplu. Care este tot politic. Atât de politic, încât ar putea dinamita relația noastră cu Marele Licurici. Dosarul Microsoft, deschis la comandă politică, a fost închis cu promtitudine, tot la comandă politică, atunci când informațiile devenite publice au condus atât la KMPG, cât și la personaje aflate în spatele Microsoft. Cu alte cuvinte, atunci când s-a ajuns la doi ambasadori ai Statelor Unite, la ambasadorul Germaniei și la ambasadorul Olandei. Atunci când denunțurile detaliate cu subiect și predicat, cu punerea pe masă a probelor care nu mai puteau fi eliminate din dosare, s-au concertizat în denunțurile lui Gabriel Sandu împotriva respectivilor ambasadori. Care au făcut trafic de influență, au amenințat și au șantajat, obligând autoritățile statului român să facă plăți ilegale, în baza unor contracte ilegale. Și atunci când aceste denunțuri au fost trimise președintelui Statelor Unite, Donald Trump, procurorului general al Statelor Unite, Congresului și FBI-ului din Statele Unite.

Un veritabil tăvălug, care nu mai putea fi oprit decât pur și simplu prin închiderea dosarelor. În oglindă, s-a procedat identic într-o altă mega-escrocherie, semnalată tot de presă, EADS – asigurarea sistemelor de pază electronică – unde pe un mecanism asemănător, dovezile s-au îndreptat împotriva unor mari concerne germane, dar și împotriva unor oficiali ai statului german. Când s-a ajuns atât de departe, dosarul s-a închis. De această dată la comadă politică din Germania. Procurorii de la Berlin au constatat pur și simplu că nu s-au săvârșit infracțiuni. Nu pe teritoriul Germaniei. Și, din nou, dosarele au fost închise la București și astfel demnitari corupți ai staului român au scăpat nepedepsiți. Și cu banii luați.

Sunt extrem de curios să văd cine mai iese în stradă acum pentru a o apăra pe Laura Codruța Kovesi și pentru a șterge această uriașă murdărie de pe obrazul DNA.