Prin importanța sa uriașă, numărul de martori, de persoane vătămate și de inculpați pentru infracțiunea de genocid, păstrând proporțiile, respectând justa măsură, putem face afirmația că procesul Mineriadei poate fi comparat cu procesul de la intentat împotriva criminalilor de război naziști și desfășurat la Nürenberg. Comparația, din păcate, se oprește aici. La Nürenberg a avut loc o judecată exigentă, dar dreaptă, care a închis unul dintre cele mai urâte capitole ale istoriei. La București, a început o mare mascaradă.

Procesul de la Nürenberg, unde au fost audiate circa 1000 de persoane, s-a desfășurat, în ceea ce-i privește pe primii 24 de lideri ai Germaniei naziste, dintre care unii au fost judecați în contumacie, între data de 20 noimebrie 1945 și 1 octombrie 1946. Prin urmare, la scurt timp de la încheierea războiului, responsabilii pentru atrocitățile comise au putut fi anchetați, judecați și condamnați sub ochii întregii planete. Dar ce se întâmplă la București?

De la Mineriada din 13-15 iunie 1990 au trecut aproape 28 de ani. În acest uriaș interval de timp, procurorii României au făcut ample investigații, au adunat zeci de metri cubi de documente și mărturii, iar în final, în fine, a fost întocmit un rechizitoriu, în care sunt acuzate de genocid sau complicitate la genocid mai multe personalități ale vieții noastre publice, în frunte cu Ion Iliescu. Volumul acestor materiale este atât de impresionant, încât lectura lor este imposibilă. A obține o copie după acest dosar ar însemna o cheltuială de aproximativ un milion de euro, iar lectura pe suport electronic a acestui dosar este cvasi-imposibilă – și afirm acest lucru în deplină cunoștință de cauză. Numărul total al victimelor și martorilor depășește 1000 de persoane. Iar modul în care a debutat acest proces reprezintă o rușine națională, un circ nemaiîntâlnit și o dovadă de cinism fără margini, atât în raport cu victimele cât și cu cei acuzați.

De fapt, după aproape 28 de ani, procesul Mineriadei se află abia la prima procedură din Camera Preliminară. La Curtea de Apel Militară, unde Justiția a decis că trebuie judecată această cauză, nu există minimum de condiții pentru ca acest proces să fie public, așa cum prevede Constituția. Culmea este că nici măcar părțile aflate în proces, inculpații, victimele și martorii nu încap în sala de judecată. Această sală este de circa zece ori mai mică în raport cu capacitatea care ar putea asigura condiții cât de cât acceptabile de judecată. Nemaivorbind de faptul că toate părțile au dreptul la apărători, care nici ei nu încap în sală, că procesul, fiind public, ar trebui ca și ziariștii să poată asista, dar nu au unde. Iar un fapt deosebit de grav, ilustrativ pentru cinismul organizatorilor acestui proces, este că persoanele inculpate sunt nevoite, pentru a se prezenta în instanță, să se deplaseze făcându-și pârtie printre victimele lor.

Evenimentele din 13-15 iunie 1990 au traumatizat un număr uriaș de tineri, cei mai mulți studenți și elevi, dar și foarte multe persoane mature. Oamenii au fost bătuți bestiali schingiuiți, torturați și apoi anchetați luni în șir, tot de către procurorii militari. Clădiri importante au fost devastate, între care Universitatea Bucureșți. Și la fel s-a întâmplat cu mai multe redacții din presa independentă și cu sediile celor mai importante partide din opoziție. Efectul în plan extern a fost și el devastator. România a primit prima mare lovitură de imagine după căderea regimului comunist. Și, în fine, Mineriada din 13-15 iunie 1990 a însemnat și începutul exodului românilor peste hotare, care până în prezent a atins cote înspăimântătoare, reprezentând cea mai mare pierdere de populație din istoria lumii înregistrată de vreo țară în timp de pace. Iar astăzi, în condiții mizerabile, se judecă acest mare proces.

La Nürenberg, principalul lot al vinovaților a putut fi judecat și condamnat într-un an. În condițiile în care au putut fi audiați toți martorii, au putut fi vizionate toate probele, iar inculpații și-au putut exercita în mod direct sau indirect, prin intermediul avocaților, dreptul la apărare. La București, această celeritate și corectitudne a desfășurării procesului vor fi imposibile. Tribunalul de la Nürenberg a fost dedicat acestei cauze. Și a lucrat practic zi de zi, până la soluționare. În timp ce procesul Mineriadei este organizat ca un proces obișnuit. În care ședințele vor fi pasate de la un termen la altul, la distanțe apreciabile de timp. În aceste condiții, audierile părților vătămate și martorilor și eventualele reaudieri, prezentarea expertizelor și contraexpertizelor, soluționarea nenumăratelor excepții vor împinge la calendele grecești capătul acestui proces. Practic, dacă se va impune condamnarea unor persoane pentru genocid, toate respectivele persoane ar urma să fie condamnate post-mortem. Și tot post-mortem vor fi despăgubite și nenumăratele victime ale Mineriadei.

Dacă cineva din această țară sau din străinătate dorește să ia temperatura reală a calității actului de Justiție din România, acum, observând mascarada de la Curtea de Apel Militară, are un bun prilej de a înțelege de ce această putere în stat trebuie reformată din temelii.