Scorul dintre cei doi pe internet este năucitor. Dacian Cioloș îl calcă literalmente în picioare pe Ludovic Orban. În ceea ce priveste numărul de afișări. În ceea ce privește numărul de like-uri. Dar și de distribuiri. Ceea ce este straniu e că mesajele celor doi sunt de același tip. Nici conținutul și nici modul de exprimare nu diferă prea mult. Să fi devenit Cioloș peste noapte atât de popular în comparație cu Ludovic Orban? Sau explicația acestui fenomen paranormal trebuie căutată în altă parte?

Oricare dintre cititorii acestei analize poate deschide pur și simplu internetul, poate afișa pe rând numele celor doi și intra pe paginile acestora de Facebook. Și ce veți descoperi? Că în aproximativ aceași interval de timp, postarea lui Ludovic Orban a fost apreciată de 451 de persoane, iar postarea lui Cioloș de 11.000 de persoane. Ludovic Orban a fost distribuit de 545 de ori, în vreme ce Dacian Cioloș de 14.072 de ori. Dacă megem mai mult în urmă, vom vedea că niciuna dintre postările lui Ludovic Orban de la 1 noimebrie încoace nu a obținut mai mult de 1.700 de aprecieri. Putem face și o analiză de conținut, dar concluzia este și din acest punct de vedere la fel de stupefiantă. Ceea ce ne oferă unul sau celălalt dintre cei doi oameni politici are diferențe aproape insesizabile. Atât în ceea ce privește profunzimea reflecțiilor lor, cât și sub aspect stilistic. Ca să nu mai vorbim de orientarea politică. Care este cvasi-identică. În fine, și Orban și Cioloș se adresează în linii mari aceluiași electorat de Dreapta. În aceste condiții, întrebarea ce anume face totuși diferența devine extrem de interesantă. Iar răspunsul poate fi și mai și.

Cine este Dacian Cioloș? Aparent, un om relativ rudimentar din punct de vedere intelectual sau cultural, dar care fiind împins de la spate de nucleul de generali clujeni ai serviciilor secrete a reușit să urce fulminant pe scara ierarhică, ajungând la un anumit moment al carierei sale politice comisar european. Din această poziție, a acționat destul de șters. Mai ales în ceea ce privește interesele României. Dacă îl comparăm cu Corina Crețu, veți observa că ceea ce afirm eu aici are relevanță. Corina Crețu, prin cea ce a făcut și face în calitate de comisar european, este mult mai prezentă și mai cunoscută, atât în lume cât și în România, în comparație cu Dacian Cioloș, cel de-acum mai mulți ani.

În schimb, Ludovic Orban are o notorietate superioară. Cariera lui politică este urmărită și cunoscută de concetățenii săi de peste 25 de ani. Mai tot timpul s-a aflat în epicentrul Partidului Național Liberal. A fost și ministru, deținând un portofoliu greu, cel al Transporturilor. A candidat pentru diverse funcții, inclusiv pentru cea de primar general al Capitalei. Conduce principalul partid de opoziție din România. Este practic urmașul unui lung șir de președinți relevanți, dintre care unii au fost prim-miniștri, alții au fost miniștri iar alții candidați prezidențiali. Este, pentru moment, în mod indiscutabil liderul Dreptei, dacă îl excludem din acest raționament pe președintele Klaus Iohannis.

În același timp, Dacian Cioloș, care nu s-a făcut prea cunoscut în trecut, a condus Guvernul României timp de un an, în calitate de așa-zis tehnocrat și a format un executiv care nu a reușit să performeze practic în niciun domeniu. Motiv pentru care, pe drept cuvânt, a fost numit Guvernul Zero. Un eșec dramatic asumat de Klaus Iohannis, care a ținut morțiș să-l instaleze în această funcție, eșec care a stat la baza succesului istoric pe care l-au avut adversarii săi, respectiv PSD, la ultimele alegeri. În mod normal, Dacian Cioloș ar fi trebuit să cadă lat la pământ și să nu se mai ridice de-acolo niciodată.

În schimb, același Dacian Cioloș a fost curtat pe ultima perioadă a mandatului său în mod intens de către PNL, care i-a susținut politic Guvernul, indiferent de greșelile făcute și care direct, dar mai ales voalat, i-a făcut de mai multe ori oferta de a a-l aduce în acest partid în calitate de președinte. S-a folosit de PNL, dar a refuzat, dându-le chiar bobârnace liberalilor. Și lansând în spațiul public ideea că preferă să facă el însuși un partid, mai curat și mai uscat, prin intermediul căruia va rupe gura târgului. Ceea ce nu s-a întâmplat.

Faptele descrise mai sus au o relevanță. În sensul că acest tip de comportament de prim-ministru și de partener al liberalilor, nu era de natură să-i creeze niciun fel de popularitate. Nici în rândul cetățenilor României, nici în rândul acelei părți din România reprezentată de electoratul liberal, pe care l-a disprețuit și l-a sfidat. Poate că-l iubesc pe Cioloș ”tinerii frumoși și liberi”. Numai că aceștia au devenit din ce în ce mai puțini, iar unii dintre exponenții lor sunt tot mai antipatici pe măsură ce își arată gingiile prin Parlamentul României, demonstrând astfel că nu au rămas cu mâncare între dinți.

Și iată că ajungem în situația în care, vrând-nevrând, trebuie să căutăm totuși o explicație nu pentru audiența foarte mică a lui Ludovic Orban, perfect explicabilă prin lipsa sa de relevanță ca lider al opoziției, ci pentru uluitorul impact pe care îl are pe internet Dacian Cioloș . De vreme ce nu există nicio explicație logică, ajungem inevitabil la concluzia că în spatele acestei neobișnuite audiențe a lui Cioloș se ascunde un truc. Cu alte cuvinte, că există un mecanism, altul decât reacția pur și simplu a cetățenilor, care s-a pus în mișcare tocmai în scopul de a face dintr-un om irelevat un om relevant. Obiectivul fiind acela ca Dacian Cioloș să fie împins în față. Că așa stau lucruile ne-o dovedește și faptul că mesajele lui au devenit extrem de relevante abia începând din momentul în care Cioloș și-a manifestat intenția fermă de a face un partid politic și de a intra în bătălia electorală la următoarele alegeri. Există un resort, care s-a pus în mișcare pentru a-l transforma pe Cioloș în liderul Dreptei și în favoritul unei părți semnificative a populației în momentul în care stânga se va dezechilibra. Își poate imagina cineva că acest mecanism funcționează în interiorul partidulețului lui Cioloș, al cărui nume nu cred că îl cunosc mai mult de 2-3 români din 100? Sau își poate cineva imagina că acest mecanism de lansare pe orbită a unui om politic ar putea fi regăsit în PNL sau în USR, partide lipsite în prezent de orice fel de strategie de comunicare publică? Și care nu dispune de niciun aparat în acest sens?

Și iată cum, luând-o așa prin eliminare, nu putem să admitem nici că, prin absurd, un personaj șters și până la urmă obscur, extrem de modest ca om politic cum este Dacian Cioloș, ar putea fi adulat de radicalii liberi ai societății românești, care nici măcar nu sunt atât de numeroși încât să-i asigure un spate politic. Nu am încotro și mă duc din nou cu gândul la unul dintre serviciile inteligente ale României. Auăleu! Dar știam că de când e Eduard Hellvig la cârma SRI, nu se mai întâmplă așa ceva.