Domnul Andrew Popper, șef al Casei Regale, afirmă pe bună dreptate că, dacă Palatul Elisabeta va redeveni cârciumă sau han, vom avea de-a face cu un veritabil vandalism cultural. Pe de altă parte, el semnalează faptul că se poartă negocieri încurajatoare cu reprezentanții Guvernului României, pentru ca urmașii Regelui Mihai să poată ocupa în continuare acest imobil. În caz contrar, poate fi acuzat statul român de vandalism cultural?

Da și nu. Da, în situația în care într-adevăr Palatului Elisabeta i se va rezerva un statut de cârciumă sau de han, așa cum s-a mai întâmplat cândva. Ar fi nedrept, ar fi păcat, ar fi un sacrilegiu. Și nu, în măsura în care palatul primește o destinație demnă de numele pe care îl poartă și de istoria cu care se identifică.

Tocmai de aceea, am propus și îmi mențin această propunere, care este extrem de potrivită în acest an aniversar, ca Palatul Elisabeta să fie transformat într-un muzeu național al regilor României, începând de la Burebista și încheind cu Regele Mihai și al voievozilor și domnitorilor care au contribuit la formarea poporului român și la alcătuirea României, așa cum o cunoaștem azi. În felul acesta, ar fi respectată și legea, care prevede că descendenții unui șef de stat nu mai pot deține imobilul pus la dispoziția acestuia pe parcursul vieții și, în același timp, Palatul Elisabeta ar putea deveni unul dintre principalele puncte de atracție pentru românii și străinii care ne vizitează țara.

Pe de altă parte, așa cum am precizat mai sus, aflăm că după eliminarea lui Mihai Tudose, care s-a opus cu fermitate proiectului de act normativ avansat de Dragnea și Tăriceanu, care prevede între altele ca Palatul Elisabeta, cu toate cheltuielile aferente pentru 20 de persoane, să poată fi păstrat de Familia Regala pe cheltuiala statului încă 49 de ani, urmând ca statul să mai plătească și pentru activitățile desfășurate de Fundația Margareta, s-au reluat negocierile pentru ca Guvernul să-și dea totuși un aviz pozitiv. Care ar fi consecințele în eventualitatea în care legea iese așa cum a fost ea formulată de către inițatori?

În prezent, Fundația Margareta desfășoară multiple activități culturale și caritabile și este adevărat că o parte dintre aceste activități sunt inițiate sau chiar au loc în Palatul Elisabeta. Toate manifestațiile sunt suportate din donații făcute de persoane fizice sau juridice apropiate ale Casei Regale sau interesate într-o măsură mai mică sau mai mare să-și facă reclamă propriilor produse, dobândind calitatea onorantă de ”furnizor al Casei Regale”. Nimic nu-i împiedică pe urmașii Regelui Mihai, în frunte cu Custodele Casei Regale să continue această activitate și în viitor, utilizând aceleași resurse, dar o altă locație, chiria urmând a fi achitată din donațiile obținute. În definitiv, așa lucrează majoritatea covârșitoare a fundațiilor din România. De ce ar fi indispensabil ca Fundația Magareta să devină de interes public, să fie finanțată de către guvernele României, devenind astfel dependentă de acestea? Poate că urmașii Regelui Mihai se tem că, odată cu trecerea acestuia la cele veșnice, interesul pentru această fundație ar urma să scadă dramatic și la fel s-ar putea întâmpla și în ceea ce privește donațiile. Personal, nu cred că se va întâmpla așa. Dezavantajele pentru Casa Regală în primul rând ar fi mult mai mari dacă această instituție și-ar diminua noblețea, demnitatea și independența devenind dependentă de guvernele eminamente politice ale României.

Analizând această situație, trebuie să ne uităm însă și în altă direcție. Se știe că, pe lângă Castelul Săvârșin și alte proprietăți imobiliare, Regelui Mihai i-au fost retrocedate și Castelul Peleș și imobilul învecinat, cunoscut sub numele de Pelișor. Se mai știe că Majestatea Sa a decis ca, în viitor, atât Castelul Peleș cât și Pelișorul să fie puse la dispoziția publicului larg, sub formă de muzeu. Chiria stabilită, aflăm de la domnul Popper, este modică. Zece mii de euro pe lună. La acest preț s-a ajuns în urma unor negocieri cu statul român, care s-a angajat să asigure toate reparațiile și cheltuielile de întreținere atât pentru Castelul Peleș cât și pentru Pelișor. Ceea ce nu s-a întâmplat. Guverele României nu și-au îndeplinit această obligație. În prezent, Ministerul Culturii exploatează Castelul Peleș și Pelișorul fără a mai exista vreun contract în acest sens încheiat cu Casa Regală. Și invocă în continuare faptul că nu dispune de fondurile necesare pentru reparații.

Ei bine, dacă așa stau lucrurile, atunci trebuie să constatăm că statul român s-a comportat ca un potlogar. Și, în aceste condiții, ar fi firesc ca urmașii Regelui Mihai să beneficieze de o compensație. Pentru că, alfel, nimic nu-i împiedică să scoată pur și simplu la vânzare Peleșul și Pelișorul. Iar fondurile obținute să le împartă în cinci cote egale, distribuite celor cinci fiice ale Regelui Mihai. Ceea ce ar genera cu certitudine un și mai mare vandalism cultural și istoric.