Ludovic Orban, președintele PNL, anunță un atac la Curtea Constituțională împotriva pachetului de legi ale Justiției. Este o nouă greșeală de mari proporții. O strategie greșită. Cu efect de bumerang. Pentru că majoritatea ar putea să iasă în câștig în urma acestei operațiuni.

Inițial, procurorul general al României, Augustin Lazăr, a anunțat în mod ferm că va ataca noile legi la Curtea Constituțională. În mod evident a greșit. Procurorul general, conform Legii Fundamentale, nu are acest drept. Prin urmare, amenințarea sa nu a valorat nici cât o ceapă degerată. Dimpotrivă, a dovedit faptul că cel mai înalt reprezentant al tuturor procurorilor din România nu a citit sau nu a înțeles Constituția. După care, la numai câteva zile, iată că Ludovic Orban încearcă să îndrepte greșeală făcută de procurorul general. Probabil pentru a nu-l lăsa în offsaid. Dar nu bagă de seamă un fapt esențial. În graba de a-i sări în ajutor lui Augustin Lazăr, omite faptul că nu poți ataca ceea ce nu există încă. Nu poți anunța ferm că vei contesta la Curtea Constituțională un proiect de lege care nu este încă definitiv. Teoretic, este posibil ca, în final, să se mai facă o serie întreagă de modificări. Teorietc și doar teoretic – nu cred că și practic – se poate întâmpla ca majoritatea parlamentară să consimtă pe ultima sută de metri să opereze toate ajustările solicitate de opoziție. Tocmai de aceea, enunțul lui Ludovic Orban este absurd.

Iar graba strică treabă și dintr-o altă perspectivă. Este imposibil de presupus, dacă suntem cât de cât raționali, că tot ceea ce schimbă în prezent majoritatea parlamentară este greșit. Cu atât mai mult cu cât unele schimbări din legislația penală sunt o consecință a propunerilor făcute chiar de CSM. Altele sunt făcute chiar de PNL. Ca să nu omitem cumva și faptul că însăși Curtea Constituțională a României a impus prin constatări de neconstituționalitate circa 100 de modificări. În consecință, lăsând la o parte pripeala, lăsând la o parte faptul că este absurd să ataci la CCR ceea ce încă nu e definitiv, PNL ar trebui să se concentreze doar asupra câtorva schimbări, prin care apreciază că este încălcată independența judecătorilor sau care ar face imposibilă desfășurarea unor anchete de către procurori.

Reforma din Justiție nu trebuie atacată în integralitatea ei, ci doar în zonele vulnerabile. Dacă ar proceda așa - și încă mai este timp - PNL ar putea înregistra unele victorii cu ajutorul Curții Constituționale. Altfel, demersul este nu numai prematur, ci și inutil.

Dacă argumentele de mai sus sunt cât de cât rezonabile, asta înseamnă că, din nou, PNL se lansează într-o aventură politică din care are mai mult de pierdut decât de câștigat.

Poate că există un obiectiv mai puțin vizibil, care-l determină pe Ludovic Orban să procedeze astfel. Mă refer la un obiectiv strategic și nu la unul de natură personală.

Ludovic Orban mizează în echilibrarea raporturilor de forțe dintre opoziție și putere pe ceea ce analistul Cozmin Gușă definește drept alte forțe decât cele reprezentate de partidele politice și de societatea civilă. În acest context, aceste ”alte forțe” nu pot fi decât interne, respectiv serviciile secrete, cărora li se adaugă prestigiul și forța instituției prezidențiale și externe, respectiv ambasadele statelor aliate și oficialitățile Uniunii Europene. Așa trebuie să stea lucrurile în accepțiunea lui Cozmin Gușă întrucât, altfel, făcând o paralelă între demonstrațiile din decembrie 1989 și acum, el nu ar fi spus că alții decât cetățenii au fost cei care au rezolvat lucrurile, punând capăt dictaturii comuniste și că acum alții decât cetățenii sunt cei care pot rezolva diferendul național legat de Justiție. Dacă așa stau lucrurile, atunci Ludovic Orban nu numai că se bazează în numele PNL pe susținerea acelorași forțe interne și externe, dar își asumă riscul de a acționa prematur tocmai fiindcă știe că în urma sa se va dezlănțui o adevărată canonadă care va pune la pământ majoritatea parlamentară. În acest fel, liderul PNL își asumă rolul de profet.

O a doua explicație, tot de natură strategică, ne este sugerată de momentul pe care Orban l-a ales de a pune sub presiune UDMR. El a somat UDMR să vină alături de Opoziție și în primul rând de PNL, renunțând să mai sprijine actuala majoritate parlamentară și, în acest sens, a făcut uz de statutul extern al celor două partide înscrise în tabăra popularilor europeni. Acest apel s-ar putea să prefigureze pe de-o parte presiuni externe pe care popularii europeni le-ar putea face asupra UDMR și apoi asupra Guvernului României, pentru a abandona la capăt de linie proiectele legslative, iar pe de altă parte reprezintă un anunț voalat asupra intenției PNL de a fuziona într-un viitor apropiat cu PMP-ul condus de Traian Băsescu. Și din nou mă întrc la analiza făcută de Cozmin Gușă, conform căreia numai o dreaptă unită într-un pol liberal ar fi de natură să învingă PSD la viitoarele alegeri. Ceea ce înseamnă, nici mai mult nici mai puțin, că și un alt partid parlamentar, Uniunea Salvați România, este invitată să procedeze în același mod, liantul posibil în acest caz fiind Dacian Cioloș.

Iată cum ceea ce pare o nouă trăsnaie a președintelui PNL s-ar putea dovedi a fi o mișcare deliberată cu bătaie mai lungă. Dar tot o greșeală strategică, în măsura în care Senatul României, care este Cameră decizională, va merge până la capăt și nu va permite altor forțe străine bătăliei politice pro-democrație, fie că sunt forțe interne gen serviciile de informații și DNA, fie că sunt forțe externe.