Rând pe rând, tot ceea ce am observat că se întâmplă rău în PNL se confirmă. Iar cea mai recentă confirmare ne vine de la deputatul Daniel Zamfir. Un politician care și-a câștigat pe merit respectul nu numai al electoratului PNL, ci al unor pături largi ale populaței. Un politician de dedicat nu doar liberalismului, ci și binelui comun. Relatările sale nu fac decât să confirme deriva extrem de periculoasă a acestui partid.

Greșeala fundamentală a Partidului Național Liberal este că de mult timp nu mai acționează ca un partid politic, ci ca un fel de oaste de strânsură, care s-a mobilizat făcând sacrificii imense pentru ca domnul Klaus Iohannis să ajungă președintele României, după care a rămas agățat în siajul acestuia, evoluând fără niciun fel de țintă precisă. Să ne imaginăm un om aflat într-o barcă și plecat într-o lungă călătorie. Să ne imaginăm cum acea persoană, estimând în mod greșit că se apropie de destinație, pentru a mări viteza, începe să arunce tot ce i se pare de prisos și care, crede el, încetinește viteza ambarcațiunii. Până când elimină și vâslele. Și rămâne blocat în mijlocul mării. Descoperind prea târziu că a fost victima unei iluzii optice. Țărmul este încă invizibil. Exact în aceasta postură se află PNL.

Pentru a asigura victoria lui Klaus Iohannis în alegerile prezidențiale, PNL s-a conformat orbește dorințelor acestuia, neînțelegând că domnul Klaus Iohannis nu este în esența lui nici liberal și nici un om politic de anvergură. Nu există tradiții liberale nici în ceea ce-l privește pe el sau familia sa ori mediul din care provine. Nu există nici cea mai mică înțelegere și nicio urmă de cultură liberală în alcătuirea sa politică. De aceea, în momentul în care, la propunerea lui Crin Antonescu și a altor lideri PNL, Klaus Iohannis a fost adoptat de partid, acestuia trebuiau să i se pună în față niște condiții clare și câteva cărți despre liberalism, pe care urma să le conspecteze și să le înțeleagă. Nu s-a întâmplat acest lucru. PNL l-a luat în brațe pe Klaus Iohannis în mod necondiționat și a sfârșit prin a fi strivit în brațele acestuia. Între PNL și Klaus Iohannis ar fi trebuit să fie încheiat o înțelegere clară, din care să reiasă ce trebuie să fac liberalii pentru Klaus Iohannis și ce trebuie să facă domnul Klaus Iohannis pentru liberali. Un contract politic de bun simț, care a lipsit cu desăvârșire.

S-a jucat la noroc. La barbut. Dacă domnul Klaus Iohannis ar fi fost vreo lumină, vreun om adus de nicăieri dar extrem de inspirat, vreun personaj providențial, în stare nu numai să primească, ci și să dea, atunci norocul ar fi fost de partea PNL. Iohannis nu s-ar fi comportat ca un carierist în politică, ca un simplu beneficiar, ar fi știut să dea înapoi cu vârf și îndesat ceea ce a primit, de la societate în general și de la PNL în special, și-ar fi însușit și asumat liberalismul și ar fi ajutat Partidul Național Liberal să își identifice în mod liber, inteligent și îndrăzneț țintele politice, să-și asume aceste obiective și să devină, dacă nu imediat, măcar în perspectivă, prima vioară a politicii românești. Nu s-a întâmplat așa. Sub influența nefastă a lui Klaus Iohannis, PNL a reununțat la setul său tradițional de valori, aruncându-le pur și simplu peste bord cu frenezia călătorului sedus de Fata Morgana. Acest comportament de tip suicidar continuă și azi, el manifestându-se într-o dimensiune nouă și șocantă pentru societatea românească.

Am fost sincer convins că, dacă în fruntea PNL vine unul dintre cei mai experimentați politicieni liberali, Ludovic Orban, situația se poate schimba în bine. Puteam să jur și dacă l-aș fi votat, l-aș fi votat cu două mâini, că Ludovic Orban va readuce după o lungă perioadă de rătăcire spiritul și valorile liberale în PNL, că el va face în așa fel încât acestea să fie însușite și asimiliate de către foștii PDL-iști și că va stabili raporturi de colaborare, iar nu de subordonare cu Klaus Iohannis. Și ce-a făcut din toate acestea prietenul meu Ludovic Orban?

A făcut o cozerie. A creat un grup care conduce partidul nici în baza unei filozofii liberale, nici a unor strategii precise, fie ele pragmatice sau chiar cinice, vizând puterea cu orice preț, și nici măcar nu a vizat un parteneriat cinstit și echitabil cu un Klaus Iohannis, așa cum este el. Nimic din toate astea nu am văzut. Am văzut însă cum Ludovic Orban se umflă în pene ca un simplu baron politic, înălțat în vârful picioarelor pentru a încerca să apuce slănina. Și căruia slănina îi alunecă pur și simplu printre mâini. L-am văzut în final, în mod suprinzător, ca pe un diletant în politică. Și îl văd cum se transformă din diletant în baron politic și cum se duce cu capul în sticlă, trăgând întregul partid după el.

Să ne înțelegem bine. Fuziunea cu PDL nu ar fi fost o afacere proastă. Pentru niciunul dintre cele două partide. Cu singura condiție de fi rapidă și de a fi de la început un set de obiective și de valori asumate. Nici opțiunea pentru Klaus Iohannis ca președinte al PNL nu a fost o aiureală. Mai ales în condițiile în care Crin Antonescu, împins sau nu la spate de către DNA sau de către adversarii săi politici, abandonase practic lupta. Și nici decizia susținerii lui Klaus Iohannis pentru funcția prezidențială nu a fost o greșeală a PNL. O greșeală și mai mare ar fi fost dacă președinția era câștigată de Victor Ponta. Dar atunci, unde sunt greșelile?

Greșelile își au chintesența în faptul că nu s-a jucat cinstit, cu cărțile pe masă. Că nu a avut loc o negociere clară cu PDL. Că nu a avut loc o negociere clară și în forță cu Klaus Iohannis. Că totul a fost învăluit în ceață. Pentru că numai astfel statul paralel accepta să împingă spre victorie carul lui Iohannis. Și să rupă roțile carului condus de Victor Ponta, care și el era tot o rezervă a sistemului.

Ceea ce nu s-a negociat la timp putea fi însă negociat ulterior. Desigur, cu asumarea unor pierderi. Numai că nici până azi nu a avut loc o negociere. În schimbul abandonării întregului său set de valori de natură liberală și națională, PNL ce a obținut? Ce altceva decât pierderea rușinoasă a alegerilor locale și parlamentare? Și ce ar putea obține în viitor, altceva decât eșecuri și mai rușinoase? Un PNL slab, debusolat, cu o conducere închisă, rigidă, tâmpă, ignorând propriul set de valori liberale și naționale, nu poate obține niciun fel de succes la viitoarele alegeri, indiferent câte prostii ar mai face PSD plus ALDE la guvernare. Și un asemenea partid nu-i poate fi de niciun fel de folos lui Klaus Iohannis, dacă acesta va mai încerca să obțină un mandat prezidențial.

Un Klaus Iohannis cu care nu s-a ajuns a niciun fel de înțelegere concretă, la capătul căreia fiecare dintre părți să iasă în câștig, un Klaus Iohannis la rândul său debusolat, pentră că acționează ca un lup singuratic înconjurat de o camarilă non-liberală, nu-i poate fi de niciun ajutor PNL-ului, nici în ipoteza în care Klaus Iohannis va mai fi ținut în brațe de statul parael și de aliații noștri euroatlantici, și nici în ipoteza în care el va fi abandonat în beneficiul vreunei alte cozi de topor.

Prin urmare, am avut până acum de-a face cu un târg politic foarte prost. Și știm că, dacă lucrurile continuă așa, PNL devine istorie. Iar Ludovic Orban poate fi ultimul președinte al unui PNL partid parlamentar.

Fără a extinde acest raționament, să punem punct și să ne luăm timp, dar nu prea mult, pentru a analiza împreună, din perspectiva de mai sus, cazul Daniel Zamfir. Un om politic întors către adevăratul set de valori liberale. Și afirmat ca atare în Parlamentul României, în calitate de șef al Comisiei economice din Camera Deputaților. Dedicat clasei de mijloc, societăților comerciale autohtone și capitalului românesc. Un negociator politic, care s-a dovedit a fi abil. Și pus, iată, la stâlpul infamiei de către Ludovic Orban. Este suficient acest caz Daniel Zamfir pentru a face o radiografie exactă a fundăturii către care se îndreaptă PNL. Și pentru a vedea cum iese la lumină întreg putregaiul din acest partid. Dar niciodată nu este totuși prea târzu. Dacă ne luminează Dumnezeu mintea.