Sorin Roșca Stănescu - Servindu-l pe președinte

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sorin Roșca Stănescu - Servindu-l pe președinte

11 Mai 2018 / 15:35 671 accesări

O instanță a Înaltei Curți de Casație și Justiție a dat de pământ cu unul dintre cele mai spectaculoase dosare penale elaborate de DNA. Dosarul lui Victor Ponta. Și al lui Dan Șova. Ambii sunt nevinovați. Semnificația acestei decizii judecătorești este profundă. Și face inevitabil istorie. Pentru că pune punctul pe „i”. Și trage o linie roșie. Între Justiție și poliție politică. S-a întâmplat ce s-a întâmplat fiindcă Laura Codruța Kovesi a decis să se pună în slujba președintelui. Nu a statului român. Și nici a cetățenilor acestuia.

După ce Klaus Iohannis a câștigat alegerile, într-o manieră care rămâne enigmatică, a avut o ambiție până la un punct firească. Aceea de a avea un Guvern cu care să poată colabora în cele mai bune condiții. Nu a fost să fie. Majoritatea parlamentară nu se putea forma în jurul PNL. Chiar dacă în acest sens s-au purtat negocieri intense. Și așa se face că prim-ministru a rămas rivalul lui Iohannis din alegerile prezidențiale. Victor Ponta. Președintele PSD. Pentru moment, cel puțin, președintele nu a putut să aibă un Guvern al său. Pe care să-l întoarcă cu cheia. În acest moment, a intervenit servilă Laura Codruța Kovesi. Împinsă de la spate de către Florian Coldea. Victor Ponta trebuia eliminat.

Ar fi absurd să ne imaginăm că doi procurori DNA, unul numit Uncheșelu, om din structura de conducere a instituției, iar altul Negulescu, zis și Portocală, de la „unitatea de elită” din Prahova, au decis tam-nesam să-și suflece mânecile și să se apuce să fabrice dosare penale împotriva premierului României și a șefului celui mai puternic partid. Și, la pachet, pentru a rezolva cumva cazurile, pentru a construi povești credibile, să implice și un ministru din Guvernul Ponta și, cu mic cu mare, însăși familia premierului. Așa ceva nu se întâmplă niciunde în lume. Și nu s-a întâmplat nici la noi.

Atât Uncheșelu cât și Negulescu, zis Portocală, au lucrat în mod evident la comandă. Au „decapat” la comanda doamnei Laura Codruța Kovesi. Care, la rândul ei, a dorit cu ardoare să-l slujească pe președinte. Lupta anticorupție a trecut pe planul doi. Între paranteze a fost pus și angajamentul ei de a se afla exclusiv în slujba țării și de a munci exclusiv în interesul cetățenilor. A avut întâietate obiectivul politic.

Care au fost consecințele? În cele din urmă și în ciuda faptului că anchetele erau cusute cu ață albă, vizibilă de la mare distanță pentru toți cei dispuși să deschidă ochii, lui Victor Ponta i-a fost ruptă coloana verterbrală. Un prim-ministru a fost măturat de pe scena politică. Iar partidul cel mai mare, câștigătorul alegerilor parlamentare, a fost decapitat. Și președintele Klaus Iohannis a avut parte de guvernul său. Pentru care i-a rămas recunoscător Laurei Codruța Kovesi. Atâta doar că Guvernul său, care a durat un an Guvernul Cioloș, a fost printre cele mai slabe din istoria recentă. Denumit, pe bună dreptate, Guvernul Zero. Țara nu a dus-o mai bine sub Cioloș. Ci mai rău. În schimb, președintele era mulțumit.

Este public faptul că m-am numărat printre cei mai radicali critici ai lui Victor Ponta. Încă de pe vremea USL. În același timp, nu am ascuns două lucruri. Și nu m-am ferit să le exprim. 1). Că, în ciuda aprehensiunilor mele, în linii mari, guvernarea Victor Ponta a fost bună. A doua cea mai bună guvernare după cea a lui Adrian Năstase. 2). Că este inadmisibilă aducerea DNA în câmpul luptei politice și utilizarea acestei instituții, ca de altfel și a SRI, ca instrumente ale unei atari lupte. Acum se vede limpede că toți cei care am gândit astfel am avut dreptate.

Ce a urmat? Dincolo de suferința firească a tuturor familiilor implicate în anchetele penale anti-Ponta, generate politic, din dorința de a-l sluji pe un președinte, care a pus principiile democratice între paranteze. Un guvern dintre cele mai slabe, guvernul său, care, în multe privințe, a întors România din drum, oprindu-i creșterea anterioară. O stare politică de instabilitate. Nici nu se putea altfel cu un guvern rămas minoritar în Parlament. O sancționare dramatică venită din partea electoratului a celor vinovați de instabilitatea politică. Destabilizarea partidului cu cei mai mulți alegători și vulnerabilizarea coaliției aflate la guvernare.Și, pentru a nu mai lungi lucrurile, din momentul eliminării prin mijoace penale și securistice a lui Victor Ponta, la Palatul Victoria s-au perindat nu mai puțin de patru guverne.

Prin prisma rezultatelor enumerate mai sus și a altora, pe care cititorul le poate intui singur, putem trage concluzia că parteneriatul DNA-instituție prezidențială-SRI s-a dovedit a fi extrem de nociv sub aspectul interesului național. Prejudiciile din această perspectivă sunt atât de mari, încât nimeni nu le poate calcula. În același timp, procurorii au primit astfel o nouă lovitură de imagine. Extrem de puternică. Scade dramatic credibilitatea în ceea ce-i privește. Pentru că cetățeanul de rând nu are timp să facă distincție. Întrucât procurorii s-au lipit de judecători ca timbrul de plic, insistând asupra faptului că împreună și numai ei fac actul de Justiție, Justiția însăși are de suferit în materie de credibilitate. Și numai verdicte de genul celor date joi – și asta s-a întâmplat numai după patru amânări – vor putea treptat să refacă încrederea oamenilor în Justiția penală.

Pentru cele întâmplate, Klaus Iohannis va răspunde politic. Cu certitudine. Și doar politic. Pentru că, cel puțin așa bănuiesc, nimeni nu va putea dovedi că a dat ordine în mod direct în ceea ce privește mazilirea premierului. Ceea ce va putea fi dovedit și este dovedit de-acum e că a stimulat și a încurajat o asemenea operație. Însă în ceea ce-i privește pe executanți, ei trebuie să răspundă. Cel puțin disciplinar. După opinia mea însă și penal. Pentru că nu ai dreptul, cât o-i fi tu de procuror DNA, să joci la barbut destinul statului român.

Taguri articol


12