Târâș-grăpiș, așa s-a mișcat România timp de 28 de ani. În coada plutonului. Iar la putere au fost și Stânga și Dreapta. Cel mai mult Stânga. Ciuma Roșie, cum îi spun protestatarii. Dar și partidele de Dreapta au condus. Și din Parlament, și din Palatul Victoria, și de la Cotroceni. Cu același rezultat. Ce nu a funcționat? Eu unul am ajuns la concluzia că cel mai puternic motor al emancipării României este educația. Educația nu a funcționat!
Vă amintiți? Aveam în trecutul comunist o stemă a țării. Care sugera că suntem bogați nevoie mare. Că avem grâu și petrol. O stea roșie în frunte. Iar în centru, o seceră și un ciocan. După decembrie 1989 am rămas cu stema în cap. Deși ea fusese decupată din drapel. Am rămas cu ideea stupidă că suntem bogați. Să ne luăm bogățiile înapoi, ne-am spus. Din mâinile staului, în mâinile cetățenilor. Acum ne gândim să ni le luăm altfel înapoi. Din mâinile străinilor, în mâinile românilor. Dar aceste bogății, oricât de consistente ar părea ele în țara Maicii Domnului, cum a spus ultimul Papă care ne-a vizitat, sunt iluzorii.
O națiune se susține cu adevărat nu prin bogățiile solului și subsolului. Și nici în baza unor concepte abstracte. România nu poate redeveni ce a fost imediat după reîntregire, un stat puternic și respectat în această zonă geografică a lumii, cu o economie sănătoasă și cu oameni frumoși, doar exploatând bogățiile pe care ni le-a oferit Dumnezeu sau oportunitățile, care teoretic ne sunt date prin integrare euroatlantică. România poate crește spectaculos într-un singur fel. Prin educație. Educația este singurul colac de salvare al românilor. În decembrie 1989 am încept cu stângul. Cu un asasinat și cu portocale. Am asasinat cuplul Ceaușescu, le-am oferit românilor portocale, am anunțat că renunțăm la comunism, ne-am pus pe furat și cam asta a fost tot. Cum ar fi fost să începem cu dreptul?
Cum ar fi fost să începem prin a ne educa mai bine copii? Cu grădinițe mai bune și mai generos finanțate? Cu școli mai bune, cu dascăli mai respectați și mai bine plătiți? Cum ar fi fost dacă ne-am fi concentrat energiile în aceasă direcție? Cum ar fi fost dacă am fi investit tot ce avem mai bun în plan material și uman în generația care atunci, în decembrie 1989, avea patru-cinci ani? Cum ar fi fost dacă ne-am fi apucat să învățăm corect propria noastră istorie? Să știm ce au reprezentat regii României sau ai Daciei, începând de la Burebista și Decebal și terminând cu Regele Mihai, ce au însemnat cu adevărat voievozii și domnitorii acestei țări, cum au fost ei educați și cum au croit ei istoria reală? Iar nu istoria imaginară?
Ce generație am fi avut noi astăzi de femei și bărbați în floare, în vârstă de circa 30 de ani? Cum ar fi știut aceștia să-i concureze pe cei de afară, să le câștige respectul, să-i pună la nevoie la punct, să stabilească raporturi de la egal la egal oriunde pe mapamond și în orice circumstanțe? Câtă demnitate și câtă forță ar fi avut aceasă generație bine școlită, bine educată, ancorată cu adevărat în realitățile acestei țări și acestui spațiu geografic? Cum ar fi știut această generație să-și respecte dascălii, strămoșii și urmașii? Cât de puternică ar fi putut deveni România în cei 28 de ani? Cum am fi putut noi șterge accelerat adevărata catastrofă adusă de comunism, cea în plan uman, fără a distruge, cu voluptatea cu care am făcut-o, ceea ce se realizase totuși în plan material?
Uitați-vă la conducătorii pe care îi avem sau i-am avut în istoria recentă. Uitați-vă ce fel de șefi de stat am avut. Ce fel de prim-miniștri am avut. Ce fel de miniștri. Care a fost și este calitatea parlamentarilor? Cum arată și cum se comportă și cât de needucată e clasa conducătoare a românilor. Uitați-vă ce se întâmplă și în celelalte domenii, nu neapărat în politică. Uitați-vă cu atenție, pentru că totul este la fel.
Dacă populația nu este bine educată, nu vom avea nici un Parlament bine educat. Nici guvernanți bine educați. Nu vom avea nici juriști cu adevărat străluciți sau măcar știutori de carte în sensul clasic al cuvântului. Și clasa oamenilor de afaceri va fi la fel de precară.
Nu e târziu. Dacă înțelegem unde am greșit, o putem lua de la început. Ne trebuiesc doar 14-16 ani. În acest interval de timp, dacă investim cât trebuie în educație și în educatori, vom avea într-un interval extrem de scurt din punct de vedere istoric o generație cu care să ne mândrim sute de ani. O generație de conducători. De intelectuali adevărați. De oameni cu un comportament adecvat. Nu vom mai avea o generație de țoape. Nu vom mai avea 42% dintre români, conform statisticilor, analfabeți funcționali. Adică indivizi care știu literele, dar nu înțeleg ce citesc.
Chiar nu putem să facem de dragul acestei țări, chiar în acest an în care aniversăm întregirea României, un pact național pentru educație asumat de întreaga clasă politică? Ce ar fi de pildă dacă am decide, chiar în acest an, că începând din 2019, timp de trei cicluri și jumătate electorale, națiunea română să urmărească educația ca prioritatea numărul unu? Toate partidele. Indiferent cine ar fi la putere. Iar îndeplinirea acestui program, susținut de toate partidele politice, să fie încredințată temporar nu unor politicieni. Ci unor cărturari. Aduși poate de la academie. Sau aleși dintre cărturarii români, care conduc catedre universitare în instituții de învășământ de mare prestigiu din lumea întreagă.
Cum ar fi dacă ne-ar fi milă de propria noastră țară, de propriul nostru popor, de proprii noștri copii și am face un minim efort pentru a ne respecta cu adevărat națiunea, măcar 14 ani? Cum ar fi facă am conveni toți că prioritatea numărul unu este o Românie educată?