Călin Popescu Tăriceanu nu se implică în războiul intern din PSD. Lasă taberele existente să se înfrunte pe parcursul acestei luni. Și este convins că oricine va fi învingătorul, va rămâne aliat în Parlament și la guvernare cu ALDE. În schimb, Tăriceanu deschide un nou front. Mai necesar chiar decât noaptea cuțitelor lungi din PSD. El atacă în forță controversata temă a înarmării României. Dintr-o altă perspectivă, a parteneriatuui strategic consolidat cu Statele Unite.

Liderul ALDE se declară de acord cu angajamentul României de a aloca 2% din Produsul Intern Brut pentru înzestrarea forțelor armate. În același timp, pune câteva condiții. Unele explicite, altele implicite. Și îi bate subtil obrazul lui Klaus Iohannis. Dacă am înțeles bine ceea ce vrea să spună Călin Popescu Tăriceanu și încă nu a spus nici măcar printre dinți, voi face și efortul de a îl traduce pentru cei care citesc această analiză.

Călin Popescu Tăriceanu trage o linie groasă și roșie între ceea ce reprezintă interesul național, inclusiv geostrategic al României, și interesul comercial, urmărit de partenerii noștri din NATO și în special din Statele Unite. Interesul național este să ne punem Armata la punct, echipând-o corespunzător. Și de a face acest lucru în contra partidă cu principalii parteneri din NATO, astfel încât toate echipamentele militare, de la cele mai simple la cele mai sofisticate, să fie compatibile cu ale celorlalte armate. E clar că sunt necesare achiziții. Pentru moment cel puțin, industria noastră de apărare distrusă în ultimii 28 de ani, după ce ocupase locul șase în lume, nu poate să asigure această necesitate de echipare modernă a Armatei. Deci sunt necesare achiziții. Inclusiv din Statele Unite. La acest capitol, Călin Popescu Tăriceanu, al doilea om în stat, este de acord cu Klaus Iohannis, primul om în stat.

Dezacordul însă începe chiar din acest punct. Tăriceanu îi bate obrazul lui Klaus Iohannis și, fără să o spună deschis, consideră că acesta s-a comportat ca un yes-man față de Donald Trump, dovedind lipsă de înțelepciune și de patriotism atunci când s-a grăbit să perfecteze achiziții în valoare de miliarde de dolari. Trebuia să-i consulte în prealabil pe specialiștii din Armată, pentru a verifica performanțele echipamentelor achiziționate. Trebuia să-i consulte pe partenerii săi din Guvern, pentru a afla în prealabil dacă prețul este corect. Și avea obligația de a pune condiții. Iar una dintre cele mai importante condiții era întoarcerea miliardelor date în economia României, eventual chiar în industria de apărare, prin procedura numită offset. Știa și Klaus Iohannis, cum știe toată lumea cât de cât avizată, că producătorii de armanent din Statele Unite, pentru a-și vinde mai ușor marfa, obișnuiesc să întoarcă sumele oferite în totalitate sau în parte, făcând investiții, desigur profitabile și ele, în industria de specialitate a statului cumpărător.

Președintele Klaus Iohannis, conform lui Călin Popescu Tăriceanu, s-a grăbit și, grăbindu-se, a decis să pună atât Armata cât și Guvernul în fața faptului împlinit. Ce sugerează acest mesaj?

După opinia mea, sugestia este clară. Și are o dublă direcție. I se transmite astfel lui Klaus Iohannis un avertisment. În viitor, nici Parlamentul României și nici Guvernul nu vor mai fi dispuse, fără a fi fost consultate în prealabil, să accepte automat asemenea angajamente luate în numele statului român de către președintele Klaus Iohannis. Este totodată și un avertisment la adresa partenerilor noștri din NATO. Ei vor trebui să negocieze cu Iohannis numai după ce s-au asigurat că acesta, la rândul său, a primit un aviz de principiu din partea Parlamentului și Guvernului. Sau să negocieze direct cu Executivul de la București.

Fiindcă a abuzat de un privilegiu, lui Iohannis i se retrage practic dreptul de a se mai angaja de unul singur, în numele statului român.