Domnul Klaus Iohannis a comis-o. Pas cu pas, și-a creat singur o situație de politică internă fără ieșire. Fără ieșire onorabilă. Iar acum, aceiași consultați oficiali și neoficiali, care l-au împins la gestul de a refuza sub motiv de oportunitate revocarea șefei DNA, îl împing într-un nou colț mortal al ringului de joc. Îl somează pur și simplu în mod public să-și asume riscul major. Provocându-și suspendarea. Dacă procedează astfel, se transformă într-un președinte kamikaze.

Domnul Klaus Iohannis are, în mod indiscutabil, un an rău. Pe care l-a început punându-se într-o poziție de ofsaid într-o chestiune extrem de importantă de politică externă, vizând mutarea capitalei Israelului de la Tel Aviv la Ierusalim. Faptul că s-a opus acestui proiect guvernamental, dar mai ales maniera în care a făcut-o, jignirile impardonabile aduse unui partener strategic, care au culminat chiar cu orchestarea unei plângeri penale pe acestă temă, îndreptată împotriva Guvernului, l-au izolat pe Klaus Iohannis pe scena externă, aducându-i pe neașteptate nu numai antipatii, ci și adversari redutabili. Visul lui de a accesa, începând de la 1 decembrie 2019, pentru doi ani și jumătate, care ar fi putut fi dublați, funcția de președinte al Consiliului Europei, s-a spulberat. În aceste condiții, după ce mai mult de o jumătate de mandat a stat degeaba, s-a năpustit brusc ca un taur înfuriat în arena politicii interne. Și iată-l acum confruntat cu o maximă umilință.

Cine l-a sfătuit să procedeze așa cum a procedat și nu s-a aflat printre consilierii săi voluntari a făcut-o pe bani publici. La Cotroceni, domnul Klaus Iohannis dispune de cel mai numeros aparat și mai bine plătit în comparație cu ceilalți președinți români. Fie aceștia au o pregătire precară și i-au dat sfaturi greșite, fie i-au dat sfaturi bune, dar Klaus Iohannis nu a ținut cont de ele. Și într-o ipoteză și în alta, fondurile destinate de la buget sunt cheltuite irațional. Nu mai pot fi justificate. Și, prin urmare, trebuiesc reduse. Ceea ce s-ar și putea întâmpla în viitorul apropiat.

Consilierii săi oficiali și consilierii săi voluntari l-au sfătuit pe Klaus Iohannis să nu o revoce pe doamna Laura Codruța Kovesi, în ciuda nenumăratelor situații scandaloase în care s-au aflat cei mai apropiați colaboratori ai domniei sale. Și în ciuda solicitării argumentate a ministrului Justiției, domnul Tudorel Toader. Fie acționând de capul lui, în condițile în care nu are niciun fel de studii juridice și cu atât mai puțin de drept constituțional, fie mergând pe mâna sfătuitorilor pe care i-a avut, domnul Klaus Iohannis nu numai că a respins solicitarea sub motiv că este mai degrabă o autobiografie decât o analiză a greșelilor de management ale șefei DNA, dar a și făcut-o sub un pretext cu totul și cu totul nesăbuit. Utilizând un argument, care nu are ce căuta în această ecuație a solicitării unei revocări și a refuzului. Domnia sa a identificat, după cum nu numai că a spus, dar a și scris negru pe alb, motive de oportunitate pentru a-și explica decizia. Ori așa ceva nu există. Iar Curtea Constituțională a sancționat drastic această trăsnaie prezidențială și a făcut-o nu numai în comunicatul extrem de precis și lipsit de echivoc transmis miercuri opiniei publice, ci o va face și în motivarea care vine în câteva zile. Motivare, iar nu „motivație” cum s-a exprimat în mod nefericit președintele României, demonstrând că este că este pur și simplu un analfabet constituțional.

Acum, aceiași sfetnici, care l-au împins la marginea prăpastiei, atât în politica extrenă cât și, iată, într-o chestiune extrem de dispuată de politică internă, îi mai oferă o soluție de-a dreptul catastrofală. Îi cer și chiar îl somează să facă o mutare de mare sacrificiu. Să-și pună practic la bătaie mandatul de președinte. Să întoarcă spatele Curții Constituționale a României, la fel cum a întors spatele Executivului și să refuze pur și simplu să semneze demiterea Laurei Codruța Kovesi. Să-și asume riscul de-a muri odată cu ea. Și totul pentru a nu-i dezamăgi pe fanii săi.

Este o mare și fatală greșeală. Din mai multe puncte de vedere.

1). Președintele este înainte de toate garantul Constituției și un mediator între instituțiile statului. Odată cu preluarea mandatului și jurământul dat în fața Curții Constituționale a României, președintele nu mai aparține unui partid politic. Prin urmare, el nu are dreptul să batjocorească prevederile Constituției sau deciziile Curții Constituționale în numele interesului său politic sau a interesului politic al partizanilor săi.

2). Dacă procedează astfel, statul român este obligat să se apere, iar majoritatea parlamentară va fi silită să-i ceară suspendarea.

3). Într-o asemenea ipoteză, Curtea Constituțională va fi din nou chemată să se pronunțe și dat fiind motivul suspendării, care constă chiar în ignorarea unei decizii CCR, este limpede că această instituție va da un aviz pozitiv, care va întări frontul celor care îl suspendă.

4). Nu va beneficia la acest capitol de niciun sprijin extern, pentru că tocmai s-a izolat, încercând într-un gest de-a dreptul don-quijotesc, să stea la mijloc între Statele Unite și Germania, exact în momentul cel mai tensionat al relației dintre cele două state. Și, în orice caz, nicio democrație occidentală nu va susține un șef de stat care încearcă să calce în picioare o decizie a Curții Constituționale.

5). Odată încheiată procedura suspendării, în două, maximum trei săptămâni, domnul Klaus Iohannis merge la garaj – probabil un garaj BMW – iar la Cotroceni vine temporar președintele Senatului, respectiv Călin Popescu Tăriceanu. Acesta va semna imediat decizia de revocare a șefei DNA.

6). După asta, majoritatea PSD plus ALDE poate merge mai departe organizând un referenum pentru demiterea președintelui, care are toate șansele să treacă, pentru că circumstanțele legislative sunt diferite față de momentul Băsescu, sau nu. Este la latitudinea majorității să nu purceadă la demitere. Ceea ce înseamnă că, după o lună de odihnă în garaj, Klaus Iohannis poate reveni împreună cu echipa sa de consilieri la Cotroceni. Dar cu coada între picioare. Atât de umilit încât va deveni un președinte și mai nefuncțional decât a fost până în prezent.

Dar dacă domnul Klaus Iohannis dorește să se transforme într-un președinte kamikaze, adică într-un sinucigaș politic, numai și numai în scopul de a încerca să-și lovească adversarii, nimeni nu-l poate opri. Și cu atât mai mult cei aflați la guvernare și majoritatea parlamentară nu au nici cea mai mică intenție să o facă. Și, în încheiere, e bine să-i semnalăm că miercuri seară tocmai a simțit pulsul străzii. Este din ce în ce mai slab. Și mai neconvingător. Și asta se întâmplă pentru că oamenii simt că președintele se luptă pentru un cal mort și pentru o cauză incorectă și pierdută.