Agenţia Naţională de Integritate (ANI) se dovedeşte, pe zi ce trece, o instituţie care se bazează exclusiv pe incompetenţă. Nu numai că este aspru criticată de politicienii din „opoziţie”, dar, mai nou, ANI a intrat în vizorul şi politicienilor de „casă”, care şi-au exprimat ...
Biblioteca Judeţeană „Ioan N. Roman” comemorează, în această lună, printr-o expoziţie de carte situată la parterul instituţiei de cultură, 20 de ani de la moartea lui Eugen Lumezianu, profesor emerit şi scriitor de mare valoare. Punctul de interes al expoziţiei de carte îl constituie ...
A început un nou an şi Mircea Băsescu, fratele preşedintelui României, a revenit în atenţia publică într-un nou scandal legat de trafic de armament pentru structuri acuzate de terorism. Revista Next, din Taipei, a scris că Mircea Băsescu este suspectat că a asistat la redirecţionarea unor arme către ...
? „Unde e Pruncul Iisus?” ? Periodicul constănţean de etnologie şi fapt cultural „Datina”, al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Constanţa, a ajuns la cel de-al 55-lea număr, cu tema „Ciclul sărbătorilor de iarnă la ...
Traian Băsescu a declarat, ieri, la un post de radio, că la el acasă au venit, în timpul mandatului, pentru a le rezolva dosare, Adrian Năstase, Dinu Patriciu, Sorin Roşca Stănescu şi Ludovic Orban, liberal care vroia închiderea problemei legate de copilul pe care l-a lovit cu maşina la Cotroceni. El a ...
Un volum deosebit, care poate fi aşezat la loc de cinste în biblioteca oricărui iubitor al mării şi al poeziei, a văzut lumina tiparului, zilele acestea, la Constanţa, sub egida Uniunii Scriitorilor din România (USR), Filiala Dobrogea. Cu sprijinul Consiliului Judeţean, la iniţiativa scriitorului dobrogean ...
Jurnalistul Sorin Roşca Stănescu a postat pe blogul personal noi dovezi ptivind implicarea lui Traian Băsescu în eliberarea teroristului Omar Hayssam. Este vorba despre stenogramele înregistrărilor audio făcute, în baza unor aprobări legale, de Serviciul Român de Informaţii. Totodată, Roşca Stănescu cere ...
Clubul Român de Presă (CRP) şi Asociaţia Jurnaliştilor din România (AJR) au decis să convoace, joi, Comisia Media, organism comun de autoreglementare în materie de deontologie, pentru discutarea cazului Sorin Roşca Stănescu - Bogdan Chirieac - Cătălin Macovei. Potrivit CRP, Sorin Roşca Stănescu şi ...
Cazul ziaristului Sorin Roşca Stănescu a continuat să facă valuri, aşa cum era de aşteptat. Presa s-a simţit vizată şi lezată, în acelaşi timp. Unii chiar au susţinut că se încearcă transformarea gazetăriei într-un actor politic, prin implicarea sa în acest scandal şi, implicit, în actuala ...
Capcana pe care cineva, indiferent cine (deşi eu cred în continuare, aşa cum scriam şi ieri, că este vorba de serviciile speciale, la comanda preşedintelui), i-a întins-o lui Sorin Roşca Stănescu a stârnit o furtună de opinii şi comentarii. De ce cred eu că acest lucru a fost premeditat? E simplu! Pentru ...
Presa centrală prezintă de două zile o înşiruiere de stenograme referitoare la o întâlnire privată dintre jurnalistul Sorin Roşca Stănescu, analistul Bogdan Chirieac şi preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Cătălin Macovei, în care sunt redate discuţiile purtate de către cei trei ...
N-am să intru direct în subiectul editorialului de astăzi. Mă văd obligat moral să semnalez şi eu, fie chiar şi cu întârziere, împlinirea a 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului. M-a surprins importanţa redusă pe care au acordat-o televiziunile şi presa scrisă acestui eveniment. Eu, vă ...
Jurnalistul Sorin Roşca Stănescu, aflat, ieri, la audieri, a pus la dispoziţia Comisiei de apărare din Camera Deputaţilor, mape cu documente de interes public privind presupusul trafic de arme din cazul Băbeni, declarând că deţine transcripturi ale unor convorbiri telefonice între \"protagoniştii ...
Adrian Severin, printre favoriţii la postul de ministru de Externe al UE Adrian Severin a fost cotat, ieri, cu 4 la 1 şanse de a deveni ministru de Externe al Uniunii Europene, în condiţiile în care punctajul este de la 50 la 1, iar pe listă se află şi scriitoarea de origine română, Herta Muller, care a ...
Proiectul de raport în cazul Băbeni prezentat, marţi, membrilor Comisiei de Apărare acuză presa de manipulare, susţinînd că afirmaţiile privind traficul ilegal cu armament şi muniţie nu se confirmă, iar rolul comisiei nu e să verifice afacerile lui Cornel Purcărea, întrucît au fost verificate de ANCEX ...
Roşca Stănescu, chemat la audieri în cazul Băbeni “Comisia de Apărare din Camera Deputaţilor a decis ca jurnalistul Sorin Roşca Stănescu să fie chemat pentru audieri în cazul Băbeni, în conformitate cu propria solicitare”, a declarat deputatul PNL Mihăiţă Calimente, membru al comisiei ...