Judecătoria Sectorului 4 a decis ca fostul senator Sorin Roşca Stănescu să fie eliberat condiţionat, în dosarul "Rompetrol", în care a fost condamnat la doi ani şi patru luni de închisoare, din care a executat şapte luni, hotărârea nefiind definitivă. Instanţa a admis ...
Operele de artă - o investiţie bună, snobism sau pasiune? Potrivit gandul.ro, cazul fostului ministru al Finanţelor Darius Vâlcov a scos la iveală cât de pasionaţi de artă pot fi unii aleşi, jurnaliştii analizând toate declaraţiile de avere ale senatorilor şi deputaţilor. Astfel, potrivit ...
Plenul Senatului a decis, astăzi, vacantarea mandatelor de senator ale lui Sorin Roşca Stănescu - în urma condamnării definitive a acestuia în justiţie - şi Cosmin Nicula, numit ca vicepreşedinte al Curţii de Conturi. Astfel, în urma sentinţei penale 726/28.08.2012 a Tribunalului ...
CSM a decis astăzi să sesizeze Inspecţia Judiciară atât în cazul declaraţiilor făcute de Victor Ponta cu privire la ancheta referitoare la Lukoil, cât şi în cazul afirmaţiilor lui Traian Băsescu privind dosarul Microsoft şi ale lui Varujan Vosganian despre condamnarea lui Sorin Roşca Stănescu.
Consliul Suprem al Magistraturii analizează dacă este necesară sesizarea Inspecţiei Judiciare cu privire la afirmaţiile făcute de preşedintele Traian Băsescu în cazul Microsoft şi ale lui Varujan Vosganian cu privire la condamnarea lui Sorin Roşca Stănescu, pe lângă sesizarea referitoare la afirmaţiile ...
DECIZIE DEFINITIVĂ Curtea de Apel Bucureşti (CAB) i-a condamnat definitiv ieri, în dosarul „Rompetrol“, pe senatorul Sorin Roşca Stănescu (doi ani şi patru luni de închisoare cu executare) şi pe fostul ministru Sorin Pantiş (doi ani şi opt luni, tot cu executare). Instanţa a dispus condamnarea ...
Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat definitiv, astăzi, în dosarul Rompetrol, pe senatorul Sorin Roşca Stănescu la doi ani şi patru luni de închisoare cu executare şi pe fostul ministru Sorin Pantiş la doi ani şi opt luni de închisoare, tot cu executare. Instanţa a dispus condamnarea lui Sorin Roşca ...
Senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu a fost condamnat la doi ani şi patru luni de închisoare în dosarul Rompetrol. Decizia este definitivă. În acelaşi dosar, fostul ministru Sorin Pantiş a fost condamnat la doi ani şi opt luni.
Curtea de Apel Bucureşti a amânat ieri, pentru 7 octombrie, decizia definitivă în dosarul Rompetrol, în care 12 persoane sunt acuzate de mai multe infracţiuni, printre care manipularea pieţei de capital, complicitate la delapidare şi la spălare de bani. Judecătorii au încheiat la 9 septembrie dezbaterile ...
Senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu este foc şi pară pe Agenţia Naţională de Integritate (ANI), după ce Agenţia a cerut anularea mandatului de europarlamentar al lui Mircea Diaconu. Această solicitare a stârnit reacţii dure din partea senatorului, care cere Parlamentului să demită Consiliul Naţional de ...
În lumina exploziei celui mai mare scandal de corupţie din România se conturează un chip tenebros, un Dorian Gray de România care acum, pus faţă în faţă cu dezastruoasele consecinţe ale comportamentului său de-a lungul existenţei prezidenţiale, îşi priveşte cu groază autoportretul mâncat de ...
Mioara Iancu Bratosin, medic de profesie, îşi va lansa în această duminică, de la ora 15.00, la Clubul Artelor Solteris, condus de poeta Emilia Dabu, de la Cercul Militar Mangalia, cartea sa de debut. Volumul, intitulat „Memoria din vis”, va fi prezentat de membrii Uniunii Scriitorilor din România ...
La cei 82 de ani ai săi, pe care i-a împlinit chiar de ziua de naştere a lui Mihai Eminescu, Sanda Ghinea este una dintre cele mai valoroase poete născute pe pământ dobrogean. Ea rămâne „o distinsă reprezentantă a generaţiei şaizeciste”, cum a numit-o scriitorul Ovidiu Dunăreanu, al cărei ...
Opoziţia a încercat să dea jos Guvernul Ponta, dintr-un soi de orgoliu… liberal, printr-o moţiune de cenzură. Nu credem că există cineva care să se fi aşteptat ca demersul să aibă succes, ţinând cont că actuala guvernare are majoritate în Parlament. Practic, au fost 176 de voturi ...
Premierul Victor Ponta a declarat că unul din momentele "jenante" ale dezbaterii moţiunii de cenzură a constat în a-l vedea pe liderul demisionar al PNL Crin Antonescu stând "cot la cot" cu Vasile Blaga şi Elena Udrea, "pe faţă, dornic de colaborare", el arătând că nu şi l-ar fi putut imagina astfel: ...
Senatorul Sorin Roşca Stănescu cere anchetă penală în legătură cu cheltuielile pe care le face PMP în campania electorală pentru alegerile europarlamentare. „Oricine poate observa cu ochiul liber faptul că această campanie se caracterizează printr-o expunere, fără precedent şi net superioară ...