Sorin Strutinsky - plângere penală împotriva lui Kovesi, Maior și Coldea

Justiție 03 Aprilie 2018 / 21:38 5166 accesări

Omul de afaceri constănțean Sorin Strutinsky a depus marți, 3 aprilie, o plângere penală, adresată procurorului-șef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, împotriva Laurei Codruța Kovesi (la data săvârșirii faptelor procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în prezent Procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție), a lui George Maior (la data săvârșirii faptelor director al Serviciului Român de Informații, la acest moment ambasador al României în SUA), a lui Florian Coldea (la data săvârșirii faptelor prim-adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, în prezent rezervist al Serviciului), împotriva semnatarului Protocolului în numele prom-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, probabil Gabriela Scutea, și împotriva tuturor procurorilor care au făcut parte din "echipe mixte" și a celor care au transmis informații/ date/ probe/ din dosare către angajați ai SRI sau au colaborat în orice mod cu structurile de informații, în temeiul acestui protocol, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: - compromiterea intereselor Justiției, abuz în serviciu, cercetare abuzivă și complicitate la cercetare abuzivă, represiune nedreaptă și complicitate la represiune nedreaptă, fals în declarații, constituire de grup infracțional organizat.

Plângerea penală este argumentată în nouă pagini și se încheie cu propunerea, spre probarea celor susținute, a administrării probelor cu înscrisuri, martori și înregistrări audi-video.

Redăm, în continuare, integral plângerea penală depusă la DIICOT:

"Domnului Procuror-Șef al DIICOT

Stimate Domnule Procuror-Șef,

Subsemnatul Strutinsky Gabriel-Sorin, CNP XXXXXXXXXXXXX, domiciliat în Constanta, str. XXXXXXXXXXXXXXXXX, în temeiul art. 289 Cod procedură penală, formulez

PLÂNGERE PENALĂ

împotriva numiților:

LAURA CODRUȚA KOVESI, la data săvârșirii faptelor Procuror General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în prezent Procuror-Șef al Direcției Naționale Anticorupție;
GEORGE MAIOR, la data săvârșirii faptelor Director al Serviciului Român de Informații, la acest moment Ambasador al României în SUA;
FLORIAN COLDEA, la data săvârșirii faptelor Prim Adjunct al Directorului Serviciului Român de Informații, în prezent rezervist al Serviciului,

și împotriva:

Semnatarului Protocolului în numele Prim-adjunctului Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, probabil doamna Gabriela Scutea;
Tuturor procurorilor care au făcut parte din ”echipe mixte” și celor care au transmis informații/ date/ probe din dosare către angajați ai SRI sau au colaborat în orice mod cu structurile de informații, în temeiul acestui protocol

pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:

compromiterea intereselor Justiției, prevăzută de art. 277 Cod penal;
abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) Cod penal;
cercetare abuzivă și complicitate la cercetare abuzivă, prevăzută la art. 280 alin. (2) Cod penal;
represiune nedreaptă și complicitate la represiune nedreaptă, prevăzută de art. 283 alin. (1) Cod penal;
fals în declarații, prevăzută de art. 326 Cod penal;
constituire de grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 Cod penal.

Motivele prezentei plângeri sunt următoarele:

În fapt,

La data de 30 martie 2018, a fost declasificat și publicat pe paginile de internet ale Serviciului Român de Informații și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție un Protocol de cooperare între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul Român de Informații pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securității naționale (denumit în continuare ”Protocol”), încheiat între aceste două instituții.

Acest Protocol a fost semnat de cele trei persoane sus-menționate, iar în locul domnului Tiberiu Nițu pare a fi semnat cu bară de către Scutea Gabriela (urmează a se verifica dacă a existat delegare de semnătură).

Parcurgând conținutul protocolului, am constatat că acesta reglementează o așa-zisă colaborare a procurorilor cu angajați ai unui serviciu secret și a conducătorului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu șeful unui serviciu secret în scopul instrumentării unor dosare penale, adică pentru efectuarea unor acte de cercetare penală.

Mai mult, potrivit protocolului, se făcea un ”schimb” de informații, deși în domeniile care exced siguranței naționale nu se putea face nicio informare, iar procurorilor le era interzis de lege să fie informatori ai serviciilor secrete în orice materie.

Astfel, potrivit art. 13 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații: ”Organele Serviciului Român de Informații nu pot efectua acte de cercetare penală…”.

Or, este evident că o mare parte a protocolului reglementează modalitatea de efectuare a unor acte de cercetare penală de către alte organe decât cele de cercetare penală, exemple concrete în acest sens fiind dispozițiile din art. 14, art. 17 sau art. 22 prinse reglementează o altă modalitate de efectuare a cercetării penale decât cea reglementată de lege.

Astfel, potrivit art.14 alin. (1) din Protocol: (Serviciul)”Acordă sprijin, prin compartimentele specializate, pentrucompletarea informaţiilor în cauzele complexe dintre cele prevăzute de art.2,aflate pe rolul Parchetului, scop în care desfăşoară activităţi de investigaţii şi supraveghere operativă” iar potrivit alin. (2) ”Acordă sprijin tehnic, prin compartimentele specializate pentruactivităţi necesare punerii în aplicare a prevederilor art. 91¹-91⁵ şi art.98 CodProcedură Penală, care implică utilizarea mijloacelor tehnice specifice.”La art. 91¹- 91⁵ din Codul penal anterior sunt reglementate interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare, ceea ce reprezintă acte de cercetare penală. La fel și supravegherea operativă.

Potrivit art.17 alin. (1) din Protocol: ” (Serviciul) Acordă sprijin, în condiţiile legii, la solicitarea scrisă a Parchetului, pentru clarificarea aspectelor referitoare la infracţiunile prevăzute în art.2, prin activităţi specifice, potrivit competenţei, precum şi prin efectuarea de expertize sau constatări tehnico-ştiinţifice.” Practic, SRI acorda sprijin prin care clarifica niște aspecte referitoare la infracțiuni și prin efectuarea de expertize sau constatări tehnico – științifice. Dacă în legătură cu sprijinul în clarificarea unor aspecte textul este extreme de vag și adaugă nepermis la lege, expertizele și constatările tehnico-științifice sunt în mod vădit acte de cercetare penală, fiind realizate așadar cu încălcare flagrantă a legii.

Încălcarea unei norme exprese, astfel cum este cea reglementată în art. 13 din Legea nr. 14/1992, dar și a normelor procesual penale, care în forma anterioară a codului de procedură penală nici măcar incidental nu permiteau efectuarea unor acte de cercetare penală de alte organe în afara celor expres și limitativ prevăzute de acest act normativ întrunește elementul constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu.

Mai mult, la art. 9 se precizează că procurorii ”Asigură, la solicitarea Serviciului, consultanţă, prin specialiştii proprii, în domeniile de cooperare”. Și această normă este de natură a înfrânge dispozițiile legale în vigoare, deoarece procurorilor le este interzis să acorde consultații juridice oricărei persoane fizice sau juridice, iar alte persoane angajate în cadrul parchetelor nu au dreptul, potrivit legii, să efectueze niciun act cu privire la activitatea unor alte persoane juridice decât cele în cadrul cărei sunt angajați și cu care au încheiat contracte de muncă. Astfel, pentru procurori se naște o încălcare a unei interdicții expres prevăzute de lege, iar pentru alți angajați ai parchetelor sunt încălcate normele care reglementează funcția publică ori contractul de muncă, adăugând nepermis la contractul de muncă sau la actul de numire în funcție. Și aceste norme sunt de natură a întruni elementul constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu.

Maniera profund nelegală de derulare a cercetării penale este consfințită de art. 22, care instituie ”planuri comune”: ”În cauze complexe, cooperarea efectivă se realizează pe baza unor planuri comune, aprobate de conducerile celor două instituții, cu precizarea sarcinilor ce revin fiecărei părţi.” Imprecizia sintagmei ”cauză complexă”, care nu este definită de legea penală, extindea aplicabilitatea acestor planuri comune la orice cauză.

Modalitatea nelegală în care au procedat cei împotriva cărora am formulat prezenta plângere penală a condus la declanșarea unor cercetări nelegale împotriva mea, în cadrul cărora au fost obținute probe nelegale, care au susținut măsuri preventive severe (arest preventiv), trimiteri în judecată în mod nelegal și chiar la condamnarea mea în primă instanță. Or, este evident că, astfel cum rezultă din probatoriul administrat, în cauzele mele aproape toate actele de cercetare penală au fost efectuate de echipele mixte, mandatele de siguranță națională (fiind obținute chiar în paralel mai multe mandate în ceea ce mă privește) au fost obținute cu încălcarea legii penale și au fost transmise către unități SRI. Astfel fiind, există o vătămare evidentă a drepturilor mele, care justifică interesul formulării prezentei plângeri penale.

Vătămareaprodusă este probată de modalitatea în care s-a procedat pentru instrumentarea dosarelor mele prin manopere dolosive, ilegale, concretizate prin Protocol, care au avut aplicabilitate în speța mea, respectiv în cauzele care au format obiect de urmărire penală la DNA Structura Centrală, și anume: 964/P/2014 și 9/P/2015 dar și în dosarul 2/P/2014 (în care eu nu am avut nici o calitate, dar am fost supus la nenumărate măsuri operative).

În aceste cauze s-a procedat la constituirea de echipe operative comune care au procedat la următoarele activități nelegale:

a) Referitor la dosarul nr. 964/P/2014:

au fostidentificați martori care au primit identitate protejată, au fost înregistrate convorbiri telefonice, prin sprijin acordat de SRI în sensul art. 17 și 39 Protocol,
au fost constituite echipe operative comune care au acționat în baza unor planuri de acțiune care au presupus culegere de date și informații în vederea documentării anchetei penale, cauza fiind una considerată una complexă,
au fost instituiți ca ”beneficiari secundari” două unități ale Serviciului cu prilejul punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, Serviciul intrând astfel în posesia datelor și informațiilor ascultate și având posibilitatea să culeagă informații prin metode specifice și să le pună la dispoziția Parchetului pentru completarea urmăririi penale.

b) Referitor la dosarul nr. 9/P/2015:

identificarea faptelor cu pretins potențial infracțional, în baza art. 3 din Protocol, cu toate că faptele vizate nu se încadrau în dispozițiile art. 3 din Legea nr. 51/1991, fapt posibil în lumina art. 2 Teza ultimă din Protocol,
prin supraveghere operativă cu ocazia punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică constând în înregistrarea convorbirilor telefonice, înregistrări ambientale audio-video și prin fotografiere – activitate recunoscută chiar de Procurorul de caz prin adresa înaintată judecătorului fondului în dosarul 1231/118/2015 al Tribunalului Constanța,
acordarea de sprijin tehnic în condițiile art. 39 din Protocol și implicarea Serviciului în activitatea prevăzută de art. 34 din înțelegerea menționată prin înregistrarea împreună cu ofițerii DNA a evenimentelor ambientale din datele de 11, 14 și 17 ianuarie 2015, respectiv 3 februarie 2015. Apreciem că cel puțin în cazul Procesului verbal de redare succintă din data de 11 ianuarie 2015, selectarea aspectelor considerate relevante s-a făcut la indicația reprezentantului Serviciului în echipa operativă comună întrucât au apărut nume și calități de persoane din cadrul unor instituții locale pe care ofițerul de poliție nu avea de unde să le cunoască,
identificare pe baza activității informative a unor împrejurări care se constituie în vulnerabilități psihice ale martorului denunțător Lazia Dorin Mihai, în baza cărora a fost determinat la depunerea denunțului și declarațiilor în acuzare cu privire la fapte pretins a fi petrecute în anul 2009, presupunere rezonabilă față de împrejurarea că în cauză nu s-a administrat nici o altă probă care să se coroboreze cu denunțul/declarațiile acestuia;
intervenții tehnice asupra suporților optici pe care s-au imprimat evenimentele înregistrate, constând în segmentări multiple în secvențe nejustificate logic și tehnic, cu durate foarte mici (unele și de o secundă) care nu pot fi justificate decât prin eliminarea unor părți ale evenimentelor înregistrate care nu serveau acuzării. Aceste intervenții nu puteau fi făcute decât de sau cu sprijinul Serviciului întrucât acesta a fost partea din echipa operativă comună. Serviciul era îndrituit prin Protocol să acorde sprijin și asistență tehnică și să participe ori chiar să efectueze înregistrarea evenimentelor de interes pe suporții puși la dispoziție de procuror (art. 34 alin. 1 Protocol), ceea ce demonstrează că aparatura a fost pusă la dispoziție de Serviciu.

c) Referitor la dosarul nr. 2/P/2014:

mandatele de supraveghere tehnică s-au întemeiat pe legile siguranței naționale, în condițiile în care în cauză se efectuau cercetări pentru pretinse infracțiuni de corupție și în care eu nu am avut niciodată vreo calitate și în care am fost supus unei plaje de măsuri de supraveghere care cuprindea aproape toată gama cuprinsă de legile siguranței naționale (inclusiv cea cu privire la terorism) pe o durată de cca 6 ani aproape neîntrerupt,
instituirea de ”beneficiari secundari” în aceleași condiții și cu același scop și finalitate ca în dosarul 964/P/2014.

Astfel, daca Protocolul a fost înregistrat la data de 04.02.2009 și a fost diseminat in ambele institutii intrand in functiune in urmatoarele 30 de zile (adica practic in data de 05.03.2009), din actele publice aflate in posesia mea am inteles ca am fost una dintre primele tinte ale acestuia, dupa cum voi exemplifica in continuare.

Am în vedere o situație despre care am luat cunoștință tot din dosarul 2/P/2014. Dna Laura Codruța Kovesi în calitatea sa de Procuror General primește începând cu luna aprilie 2009 mai multe propuneri din partea SRI pentru solicitarea unor măsuri de supraveghere tehnică constând în înregistrări ambientale audio-video și prin fotografiere, interceptări ale convorbirilor și telecomunicațiilor dintre mine și cei din anturajul meu, localizarea mea și a celor cu care intram în contact. Toate au fost prilejuite, după cum am putut deduce din mandatele declasificate depuse în dosar, de faptul că mă aflam în anturajul lui Radu Mazăre Ștefan care prezenta interes pentru SRI.

Propunerile de solicitare venite din partea SRI și cărora imediat le-a dat curs dnaLaura Codruța Kovesi s-au întemeiat pe Legea nr. 535/2004 privind combaterea terorismului cu trimitere la art. 3 lit. f) și l) din Legea nr. 51/1991.

Astfel s-au obținut mandate și prelungiri după cum urmează:

28.04.2009 - cerere Parchet ICCJ 00935/i/28.04.2009 - mandat nr. 001856 pe perioada 30.04.2009 - 29.10.2009, orele 15:00; mandat obținut pe perioada maximă de șase luni permisă de art. 20 si 21 pct. 10 din Lg. 51/1992, întemeiat prin raportare la Lg. 51/1991 art. 3 lit. f) și l).
28.10.2009 - cerere Parchet ICCJ 002826/i - prelungire și completaremandat nr. 005424, prelungire pe durata de trei luni (de la 29.10.2009 la 28.01.2010), perioadă maximă admisă de lege. Completarea privește suplimentarea posturilor telefonice precum și trei terminale mobile. De asemenea se autorizează căutarea de informații pentru a căror obținere este necesar accesul la cartelele și aparatele telefonice mobile pentru extragerea de informații și localizări.
25.01.2010 - cerere Parchet ICCJ 001762 - mandat numărul00314 prin care s-a obținut prelungire pentru alte trei luni, pentru perioada 28.01.2010 orele 15,00 - 27.04.2010 orele 15,00.
25.03.2011 - cerere Parchet ICCJ 003310 - mandat nou nr. 001844, autorizare pe o perioadă de șase luni, de la 29.03.2011 orele 15,00 la 28.09.2011 orele 15,00 a măsurilor din precedente la care se adaugă și interceptarea și înregistrarea audio-foto-video pe orice tip de suport a comunicațiilor din mediul ambiental.
28.09.2011 - cerere Parchet ICCJ 007165 - mandat nr. 005882 privind autorizare prelungire mandat numărul 001844 pe o perioadă de trei luni, de la 28.09.2011 orele 15,00 până la 27.12.2011 orele 15,00.
02.07.2012 - cerere Parchet ICCJ 006122 - mandat nou numărul 004236 pe durata maximă de șase luni de la 4.07.2012 orele 15,00 până la 3.01.2013 orele 15,00. Mandatul autorizează interceptare și comunicații electronice de la postul telefonic și de la terminalul mobil. De asemenea s-a autorizat interceptarea și înregistrarea audio-foto-video în mediul ambiental.
25.04.2013 - cerere Parchet ICCJ 003835 - mandat nou nr. 003444 pe durata maximă de șase luni de la 29.04.2013 orele 15,00 până la 28.10.2013 orele 15,00. Se autorizează cele de mai sus (cu variațiuni asupra terminalelor mobile, inclusiv accesul la cartele și aparate telefonice și monitorizare audio-foto-video).
25.10.2013 - cerere Parchet ICCJ 008078 - mandat nr. 007452 de prelungire mandat precedent pe durata de trei luni de la 28.10.2013 orele 15,00 până la 27.01.2014 orele 15,00.

Din câte se poate observa acestea acoperă aproape în întregime perioada cuprinsă între anii 2009 și începutul anului 2014. Pot bănui rezonabil, întrucât documentele care au stat la baza mandatelor (inclusiv Încheierile Înaltei Curți) sunt clasificate, că temeiul real nu a constat în documentarea unor fapte de terorism asa cum pare ca rezultă din conținutul declasificat.

Afirm aceasta deoarece dna Procuror General, devenită între timp Procuror Șef de Direcție în DNA, observând că beneficiarii secundari - unități ale Serviciuluidespre care am făcut vorbire în precedent nu sunt tocmai utili din punct de vedere probatoriu și-a amintit despre supravegherea pe care tot domnia sa o solicitase în baza mandatelor pe considerente de terorism și, evident despre conținutul datelor și informațiilor la care avusese acces în temeiul art. 21 alin. (14) din legea nr. 535/2004 și a solicitat declasificarea unor mandate obținute formal pentru terorism pentru a i le furniza subalternei sale spre a putea formula acuzările în dosarele 2/P/2014 și 964/P/2014, dosare în care Laura Codruța Kovesi nu avea nici un drept de a depune măsuri procedurale.

b. Referitor la infracțiunea de compromitere a intereselor justiției:

Informarea la care se face referire la art. 6 din Protocol, reprezintă o formă de divulgare a unor informații din dosarele aflate în curs de cercetare. Potrivit art. 6, una din obligațiile asumate de Parchet era aceea de a: ”(1) Comunica, în mod operativ, dar nu mai târziu de 60 de zile modul de valorificare a informărilor sau sesizărilor primite de la Serviciu, referitoare la infracţiunile prevăzute în art.2, cu excepţia cazurilor în care,înainte de împlinirea termenului menţionat, se solicită informaţii suplimentareîn legătură cu cauza.

(2) Termenul de 60 de zile curge de la data înregistrării informării sausesizării la Parchet.”

Mai mult, erau divulgate modalități de instrumentare a dosarelor, astfel încât să poată fi efectuate filaje, înregistrări sau administrate alte mijloace de probă de către alte entități decât organele de cercetare penală, mai exact de către angajați ai unor servicii secrete care nu erau organ de cercetare penală.

Art. 91² alin. (4) menționează expres care este soarta convorbirilor/comunicărilor înregistrate de organul de cercetare penală și care nu privesc fapta pentru care s-au obținut mandate în mod legal: ”(4) Convorbirile sau comunicarile interceptate şi înregistrate care nu privesc fapta ce formeaza obiectul cercetării sau nu contribuie la identificarea ori localizarea participantilor se arhiveaza la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat, cu asigurarea confidentialitatii, şi pot fi transmise judecatorului sau completului investit cu solutionarea cauzei, la solicitarea acestuia. La solutionarea definitivă a cauzei, acestea vor fi sterse sau, după caz, distruse de către procuror, incheindu-se în acest sens un proces-verbal.” Astfel, potrivit normelor procesual penale, acestea nu se trimiteau vreunui serviciu secret, ci se arhivau, se trimiteau judecătorului dacă le solicita, iar ulterior erau distruse. Și acest text a fost nesocotit de semnatarii protocolului, deoarece rezultatele acestor activități erau transmise către unități militare ale SRI, cu încălcarea acestei norme.

La art.20 alin. (1) se menționează că ”Schimbul de informaţii, date, documente şi materiale se efectuează de procurori şi ofiţeri anume desemnaţi, cu aprobarea conducerii Serviciului, respectiv a conducătorului structurii/unităţii de Parchet.”

iar la alin. (2) din protocol se precizează că ”În situaţii excepţionale, pentru valorificarea unor oportunităţioperative, schimbul de informaţii se poate face şi la nivelul de execuţie, cuîncunoştinţarea, de îndată, a conducerii Serviciului, respectiv aconducătorului structurii/unitătii de Parchet.” Or, prin sintagma ”schimb” se înțelege în mod clar că informațiile circulau în dublu sens între parchet și SRI, adică procurorii dădeau informații din dosare unor lucrători ai unor servicii.

Art. 21 precizează și locul unde se putea face acest ”schimb”: ”schimbul se realizează la sediul unitătilor centrale sauteritoriale ale Serviciului sau în locuri anume stabilite de şefii acestor unităţi şiconducătorii structurii/unităţii de Parchet (centrale sau teritoriale).”

Practic, regula era că procurorii îi informau pe angajații/conducătorii SRI în privința informațiilor din dosarele pe care le aveau în lucru la sediul acestor servicii, ceea ce presupune deplasarea acestora la acele sedii sau în locațiile stabilite de conducătorii structurilor. Acest lucru îl făceau și cei cu funcții de execuție în ”situații excepționale”, dar aceste situații nu sunt detaliate, putând să fie extinse la orice situație. Așadar, procurorii (atât cei cu funcții de conducere, dar și cei cu funcții de execuție) dădeau informații din dosarele lor în curs de cercetare unor angajați sau șefi ai unui serviciu secret, militarizat, care nu doar că nu avea competențe de cercetare penale, dar le era expres interzis prin lege acest lucru.

Mai mult, art.31 extinde ”schimbul de informații” la orice cauze, cu un acord verbal al șefilor celor două instituții: ”Pentru valorificarea momentelor operative, în situaţii deosebite, schimbul de informaţii se poate face şi cu privire la alte cauze, după obţinerea aprobării verbale a şefilor celor două instituţii sau a înlocuitorilor legali ai acestora, urmând ca, în termen de 24 de ore, să fie transmise, spre aprobare, la nivelul celor două instituții și documentele necesare”.

În acest mod, deși legea interzicea expres procurorilor să fie informatori/colaboratori ai serviciilor secrete, această interdicție a fost înfrântă de dispozițiile acestui protocol, astfel că declarațiile prevăzute la art. 8 din Legea nr. 303/2004 au fost completate în mod fals, ceea ce atrage răspunderea penală, potrivit legii.

În consecință, modalitatea în care au procedat semnatarii protocolului și procurorii care au informat angajații SRI despre modalitatea de realizare a cercetărilor, care au comunicat probe (de exemplu, înregistrări audio sau video ori transcriptul unor interceptări) din dosare unor angajați ai unui serviciu secret au săvârșit faptele sus-menționate.

În ce privește situația din spețele mele, divulgarea de informații este evidentă dacă avem în vedere instituirea beneficiarilor secundari. În plus, în activitatra desfășurată de echipele comune s-au comunicat informații în sens biunivoc, astfel încât Serviciul a primit informații pe care le-a documentat prin mijloace specifice, punând mai apoi la dispoziția Parchetului probatorii pentru argumentarea acuzării. Din acest punct de vedere, pot aprecia că în toate situațiile ce mă privesc și la care am făcut referire mai sus, activitatea de urmărire penală în întregul ei s-a făcut sub tutela Serviciului, care a avut acces nelimitat la actele de urmărire penală.

În probarea celor susținute propun următoarele: