Programul ONU pentru Protecţia Mediului (UNEP), prin ambasadorii săi, modelul Gisele Bündchen, actorii Don Cheadle şi Ian Somerhalder, dar şi fotbalistul Yaya Touré, a lansat un mesaj SOS în faţa pericolului reprezentat de creşterea nivelului oceanului planetar pentru micile state insulare, în curs de dezvoltare. Apelul a fost lansat cu ocazia Zilei Internaţionale a Mediului, sărbătorită pe insula paradisiacă Barbados, unul dintre statele insulare direct ameninţate.
Mesajul SOS pentru limitarea poluării în vederea stopării procesului de încălzire globală, care duce la topirea calotei glaciare antarctice şi groenlandeze şi, implicit, la creşterea nivelului oceanului planetar, a fost închis, în mod simbolic, într-o sticlă şi aruncat în mare. ”Suntem cu toţii conectaţi. Problemele cu care se confruntă locuitorii insulelor vor fi şi problemele noastre. Aşa că fiecare măsură pe care o luăm pentru a reduce risipa şi pentru a tempera procesul de schimbare climatică este importantă. Alătură-te uneia dintre echipele noastre şi implică-te pentru a face o diferenţă, cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului”, se scrie în mesaj.
Echipa lui Gisele Bündchen atrage atenţia asupra faptului că aruncăm la gunoi mai mult de o treime din întreaga mâncare pe care o producem, risipind în acelaşi timp şi preţioase resurse de sol şi apă care au intrat în producţia acestor alimente. Actorul Don Cheadle aminteşte că emisiile de dioxid de carbon sunt răspunzătoare în proporţie de 85% de creşterea temperaturii medii pe glob din ultimii zece ani. Actorul Ian Somerhalder reaminteşte că, în prezent, oamenii consumă în mod nesustenabil resursele limitate ale planetei şi cheamă la mobilizarea tuturor, de la nivel individual până la comunităţi, corporaţii şi reprezentanţi politici, pentru o viaţă sustenabilă în raport cu mediul înconjurător şi pentru un consum mai eficient al resurselor. La rândul său, fotbalistul de origine ivoriană Yaya Touré atrage atenţia că este nevoie de o singură clipă pentru a arunca o pungă de plastic folosită o singură dată sau un pet, iar acestea ajung la groapa de gunoi sau în oceane, unde rămân pentru totdeauna, afectând grav mediul de viaţă marin. Mesajele celor patru pot fi ascultate sub forma unui videoclip realizat pe piesa celebrului muzician Sting, ”Message in a Bottle”.