Plenul Senatului a respins ieri proiectul Legii privind amenajarea şoselei de coastă, iniţiată de deputaţii PSD de Constanţa şi sprijinită de liberali şi de grupul minorităţilor naţionale. Fiind o lege organică, actul normativ avea nevoie de votul a 66% din senatorii aleşi pentru a intra în vigoare. Parlamentarii PD-L s-au opus in corpore proiectului de Lege, aşa cum au făcut la fiecare proiect iniţiat în folosul judeţului şi municipiului Constanţa. Vicepreşedintele PNL, senatorul Puiu Haşotti, a afirmat că, în mod inexplicabil, colegul său de Senat, candidatul PD-L la Primăria Constanţa Dorel Onaca, nu a fost prezent la dezbateri. „Dacă ar fi luat cuvîntul în plen în favoarea acestui proiect atît de important pentru constănţeni, poate legea ar fi fost votată şi de PD-L. În ce măsură mai poate candida senatorul Onaca la Primărie dacă nu susţine în Parlament interesele constănţenilor?”, s-a întrebat Haşotti. La rîndul său, iniţiatorul Legii respinse ieri de Senat, deputatul PSD de Constanţa, Alexandru Mazăre, a declarat că era de aşteptat ca pedeliştii să se opună din nou unui proiect benefic Constanţei. „Am mai avut o iniţiativă legislativă pentru şoseaua de coastă, care a fost respinsă tot prin votul negativ al PD-L. Actul normativ dezbătut ieri de Senat este iniţiat pe o procedură legislativă simplificată, pe care reprezentanţii PD-L susţineau că îl vor vota. Iată cum au susţinut proiectul...”, a spus Mazăre. Proiectul de Lege mai are însă o şansă. La fel ca şi celelalte iniţiative legislative în interesul Constanţei, care au trecut chiar şi de cîte două ori prin procedurile parlamentare, actul normativ privind şoseaua de coastă va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, cameră parlamentară decizională, şi are mari şanse de a trece, în condiţiile în care deputaţii PSD de Constanţa au reuşit să îşi mobilizeze colegii indiferent de culoarea politică şi să îi convingă de necesitatea implementării proiectului.