Istoria proiectului şoselei de coastă este una lungă, cu un sfârşit, cel puţin până în prezent, total nefavorabil pentru constănţeni. Ideea acestuia a fost lansată în urmă cu mai bine de şase ani, când părea a fi agreată de toată lumea. Singura problemă erau fondurile. România s-a integrat în Uniunea Europeană şi toată lumea a crezut că şoseaua de coastă va avea, în sfârşit, finanţarea necesară. Autorităţile locale au lucrat la proiect pentru a putea ajunge la banii europeni. Când toate documentele au fost pregătite şi UE era gata să ne dea banii, proiectul a primit o lovitură politică din partea PDL, mai exact din partea fostului ministru al Mediului de atunci, Sulfina Barbu. Ea a întârziat nejustificat aprobarea proiectului şi astfel Constanţa a pierdut, în primă fază, o finanţare europeană de aproximativ şapte milioane de euro, bani nerambursabili. Proiectul a fost refăcut, depus din nou la finanţare, dar s-a lovit de acelaşi aviz de la Mediu, Constanţa pierzând din nou banii europeni, de această dată aproape zece milioane de euro. Autorităţile locale nu s-au predat în faţa piedicilor politice ale portocaliilor şi au continuat să persevereze, modificând pentru a treia oară proiectul. De această dată, proiectul a fost inclus în Planul Integrat de Dezvoltare a Polului Naţional de Creştere Zona Metropolitană Constanţa. După ani buni de eforturi, Constanţa a reuşit să obţină aprobarea pentru acest proiect. „Proiectul şoselei de coastă va fi depus la autoritatea de management pentru obţinerea finanţării anul viitor, pentru că mai sunt câţiva paşi de urmat. Totuşi este o mare realizare că am obţinut acest aviz de principiu de la Ministerul Mediului, care ne-a ţinut blocaţi atâţia ani. Urmează să obţinem şi avizul de la Agenţia Naţională de Protecţia Mediului de la Galaţi, să reînnoim o serie de avize care au expirat şi să rezolvăm problema proprietăţii pe terenurile respective cu cei de la Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral. Proiectul are o valoare totală de 80 de milioane de lei, el fiind împărţit în două proiecte, fiecare din ele reprezentând câte un tronson al şoselei”, a declarat consilierul coordonator al ZMC, Adrian Crăciun. Consilierii locali au aprobat deja detaliile privind acest proiect în cadrul ultimei şedinţe, urmând ca, în perioada viitoare, să fie rezolvate şi celelalte probleme legate de acest proiect, care, odată finalizat, va întoarce Constanţa cu faţa la mare.