Earnest Valentino a dat asigurări că nu îi va păcăli pe fanii lui Michael Jackson din România de două ori şi le dă întîlnire, de această dată, nu la Constanţa, aşa cum a promis iniţial, ci la Cluj şi Piteşti, la începutul lunii decembrie. În vîrstă de 43 ani, acesta este recunoscut la nivel internaţional ca fiind sosia autentică a regretatului star. Sosirea în ţară a fost contramandată cu aproape două luni, după ce concertul pe care trebuia să îl susţină la Constanţa, pe data de 20 septembrie, a fost anulat.
Earnest Valentino va concerta, pe 4 decembrie, în Club Obsession din Cluj. Reprezentanţii clubului anticipează că locaţia va fi arhiplină: „Sîntem foarte încîntaţi de ideea de a-l avea alături de noi pe omul care şi-a dedicat o viaţă întreagă megastarului Michael Jackson. În Cluj, sînt foarte mulţi tineri care abia aşteaptă sosirea lui Earnest”, a declarat Bogdan Gheorghiu, reprezentant al clubului clujean.
La o zi după acest concert, petrecerea se va muta la Piteşti, în club Mamboo, unde Earnest Valentino va concerta pe 5 decembrie. „Sîntem siguri că show-ul pe care îl va face Earnest este unul de milioane. Contează ca lumea să se simtă bine şi să ne aducem aminte cu toţii cum a fost Michael Jackson cu adevărat”, a declarat Şerban Gabriel, managerul clubului argeşean.
Experienţa neplăcută pe care au avut-o dobrogenii i-a făcut mai vigilenţi şi pe organizatori: „Nu vrem ca experienţa de la Constanţa să se repete, drept pentru care ne-am luat măsuri de precauţie. În acest fel, vom mulţumi pe toată lumea şi avem garanţia că evenimentul nu se va mai anula”, a declarat Claudiu Matei, manager Rew Events.
Născut în Florida, într-o familie de oameni modeşti, Earnest Valentino şi-a dedicat toată viaţa celui pe care avea să îl cunoască mult timp după ce începuse să îi imite stilul în cele mai mici detalii. Asemănarea cu Michael Jackson îi aduce, în 1997, un contract cu casa de producţie a megastarului, devenind reprezentantul oficial al acesteia. În această calitate, a participat la nenumărate gale, concerte, spectacole, fiind imaginea spoturilor de promovare ale turneurilor internaţionale ale lui Michael.