Soţia lui Botiş şi-a mistificat CV-ul pentru a obţine fonduri europene

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Soţia lui Botiş şi-a mistificat CV-ul pentru a obţine fonduri europene

Eveniment 04 Octombrie 2011 / 00:00 433 accesări

FALS ÎN DECLARAŢII Soţia fostului ministru al Muncii Ioan Botiş, Ligia Botiş, a „prezentat o situaţie care nu corespunde realităţii” în CV-ul depus pentru a fi parte a proiectului european “Şansa la demnitate”. Este descoperirea pe care au făcut-o inspectorii Departamentul de Luptă Antifraudă (DLAF), motiv pentru care aceştia au sesizat DNA. Reprezentanţii DLAF au comunicat că cei care au verificat modul în care a fost derulat proiectul “Şansă la demnitate” al Asociaţiei Parteneriat Euro-Activ Bistriţa au descoperit “posibile infracţiuni legate de modul de obţinere a fondurilor europene”. Mai mult, DLAF susţine că aceste posibile infracţiuni au fost săvârşite de “persoanele responsabile cu furnizarea documentelor necesare pentru dovedirea eligibilităţii proiectului”. “Aceste persoane au prezentat situaţii care nu corespund realităţii, creând aparenţa îndeplinirii unor condiţii obligatorii pentru obţinerea finanţării din bugetul UE”, susţin reprezentanţii DLAF.

DNA NU CERCETEAZĂ În urma verificărilor, reprezentanţii DLAF au ajuns la concluzia că soţia fostului ministru Botiş, Ligia Botiş, a “mistificat adevărul” în ceea ce priveşte experienţa sa reală. “Ligia Botiş trebuia să aibă cinci ani de experienţă în management, resurse umane sau comunicare. În realitate, ea a lucrat doar un an şi patru luni ca manager al firmei ei, un mic atelier de mobilă care a avut, de la înfiinţare, cel mult trei angajaţi. A trecut, de asemenea, în CV, la capitolul “experienţă profesională”, faptul că este doctorand la Universitatea Tehnică din Cluj, pe care a trecut-o ca fiind angajatorul ei, în condiţiile în care nu are cu instituţia un raport de muncă”, au declarat surse judiciare. Conform controlului DLAF, Ligia Botiş a câştigat, din participarea în acest proiect, suma de 33.317 lei, adică aproximativ 8.000 de euro. Ea a primit aceşti bani ca salariu, din prefinanţarea primită de organizaţie pentru proiectul propus. Deşi nota de control a DLAF a fost transmisă DNA la jumătatea lunii iulie, procurorii anticorupţie au comunicat că Ligia Botiş nu are calitatea de învinuit sau de inculpat în vreun dosar.



12