Amal Clooney a născut gemeni, un băiat și o fată, a declarat marți agentul lui George Clooney, relatează Reuters și AFP.
Cei doi gemeni sunt primii copii ai avocatei pentru drepturile omului și ai starului de la Hollywood. Amal Clooney și actorul și regizorul de la Hollywood s-au căsătorit în Italia în 2014, fiind unul dintre cele mai mediatizate cupluri din lumea întreagă.
"În această dimineață Amal și George i-au primit în viețile lor pe Ella și Alexander Clooney. Ella, Alexander și Amal sunt cu toții bine, sănătoși și fericiți. George este sedat și ar trebui să-și revină în câteva zile", a spus agentul actorului, Stan Rosenfield.
El nu a precizat locul în care s-au născut gemenii.
Amal Clooney, 39 de ani, și George Clooney, 56 de ani, au fost discreți în timpul sarcinii, informația că Amal este însărcinată fiind confirmată după luni de zile, în februarie, de prietenul apropiat al actorului, Matt Damon.
De atunci, cuplul, care ale locuințe în Anglia, Italia și SUA, a spus puține lucruri despre sarcină.
Amal Clooney și-a continuat în mare parte activitatea ca avocat pentru drepturile omului, susținând un discurs la ONU în martie și făcând apel la comunitatea internațională să investigheze crimele comise de Statul Islamic în Siria și Irak.