Sarah Netanyahu, soţia premierului israelian Benjamin Netanyahu, a fost dată în judecată de două foste menajere. În urmă cu câteva luni, o fostă angajată casnică depusese plângere la un tribunal, însoţită de o solicitare de despăgubiri, dar instanţa a ordonat suspendarea judecării cazului, din câte se pare la cererea reclamantei. Sarah Netanyahu este deja urmărită în justiţie de la începutul lunii de o altă fostă menajeră, Liliane Peretz, pentru hărţuire morală. În vârstă de 44 de ani, angajata, care a avut ca sarcină întreţinerea locuinţei secundare a cuplului Netanyahu din zona Cezareea, la nord de Tel-Aviv, în perioada 2004 - 2009, îi reproşează soţiei premierului că a umilit-o. Sarah Netanyahu ar fi sunat-o la ore nepotrivite şi ar fi obligat-o să îşi schimbe ţinuta de mai multe ori pe zi, pentru un salariu de numai 3.000 de shekeli, echivalentul a 570 de euro pe lună, potrivit presei israeliene. Reclamanta solicită plata unor daune morale de 300.000 de shekeli (57.000 de euro).
Şeful Executivului israelian îi ia apărarea soţiei sale, afirmând că ziarele au regizat un complot împotriva ei. Biroul premierului a dezminţit categoric acuzaţiile, asigurând că justiţia îi va da dreptate, aşa cum de altfel a procedat de două ori în trecut. Sarah Netanyahu este acuzată în presă că are un caracter capricios şi că are ultimul cuvânt în biroul premierului. În contraofensivă, Sarah Netanyahu, a depus plângere pentru defăimare împotriva unuia dintre cele mai mari ziare din ţară. Aceasta cere cotidianului „Maariv” despăgubiri de 190.000 de euro, reproşând ziarului că a minţit într-un articol prin care o acuză că a concediat un grădinar în vârstă de 70 d ani, angajat la reşedinţa premierului.