Rapperul şi producătorul muzical Swizz Beatz, soţul cântăreţei Alicia Keys, a fost dat în judecată de fiscul american, căruia îi datorează taxe şi impozite în valoare de 2,6 milioane de dolari. Potrivit autorităţilor din New York, muzicianul, al cărui nume real este Kasseem Dean, nu şi-a achitat taxele aferente anului 2010, în valoare de 98.246 de dolari. Swizz Beatz, care este căsătorit cu Alicia Keys şi a produs albume lansate de nume mari din muzica rap şi hip-hop, precum Chris Brown, Dr. Dre, DMX şi Kanye West, are datorii însă mult mai mari. Astfel, valoarea totală a taxelor federale datorate se ridică la 2,6 milioane de dolari. Swizz Beatz s-a căsătorit cu Alicia Keys pe 31 iulie 2010, în cadrul unei ceremonii ce a fost organizată în Corsica.