Soţul cântăreţei Mariah Carey, diagnosticat cu o maladie autoimunitară

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Soţul cântăreţei Mariah Carey, diagnosticat cu o maladie autoimunitară

Monden 05 Martie 2012 / 00:00 471 accesări

Nick Cannon, soţul cântăreţei Mariah Carey, a dezvăluit faptul că problemele grave de sănătate cu care s-a confruntat în ultima perioadă au fost cauzate de o maladie autoimunitară asemănătoare lupusului, cu care a fost diagnosticat de medici. Prezentatorul emisiunii de televiziune America\'s Got Talent a vorbit în premieră despre problemele lui de sănătate, care au ajuns pe prima pagină a presei mondene internaţionale, după ce Nick Cannon a fost spitalizat din cauza unei insuficienţe renale, în vacanţa de Crăciun. „Insuficienţa renală a fost rezultatul unei maladii autoimunitare pe care medicii au descoperit-o în organism. Boala de care sufăr este asemănătoare lupusului, dar nimeni din familia mea nu suferă de această maladie”, a declarat soţul cântăreţei Mariah Carey. Nick Cannon spune că s-a speriat foarte tare în luna februarie, atunci când medicii care au descoperit cheaguri sangvine în plămânii săi i-au spus că acestea au apărut din cauza unei infecţii renale. „Acele cheaguri au reprezentat cea mai mare teamă a mea. Cunosc oameni care au murit din această cauză. Credeam că sunt pe cale să mă vindec, dar apoi s-a întâmplat acel lucru, care a venit aproape de nicăieri”, a adăugat starul american. Potrivit medicilor săi, Nick Cannon va trebui să trăiască toată viaţa cu acea boală imunitară, iar artistul spune că îşi petrece convalescenţa dormind mai mult şi bucurându-se de viaţa de familie alături de soţia sa Mariah Carey. „Încerc să mă asigur că îmi pun sănătatea pe primul loc. Mă simt binecuvântat că sunt în viaţă. Dacă boala nu ar fi fost descoperită, nu ştiu ce ar fi putut să se întâmple”, a adăugat Nick Cannon.

Mariah Carey s-a căsătorit cu actorul şi rapperul Nick Cannon pe 30 aprilie 2008. Cântăreaţa a mai fost căsătorită cu Tommy Motola, în perioada 1993 - 1998. Cântăreaţa a rămas însărcinată la scurt timp după căsătoria cu Nick Cannon, însă a suferit un avort spontan, fără a face public acest lucru până nu a anunţat că este din nou însărcinată, în toamna anului 2010. La începutul lunii februarie 2011, artista americană a dezvăluit că va avea un băiat şi o fată. Gemenii s-au născut pe 30 aprilie 2011, în aceeaşi zi în care se împlineau trei ani de la căsătoria părinţilor lor.

Taguri articol


12