SOV îi dă în judecată pe Boc, Udrea şi Voinescu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

SOV îi dă în judecată pe Boc, Udrea şi Voinescu

Politică 07 Octombrie 2010 / 00:00 461 accesări

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu s-a prezentat, ieri, la Parchetul General, unde a fost citat în dosarul în care este cercetat, alături de omul de afaceri Octavian Ţurcan şi de şoferul său, Alexandru Stoian, pentru favorizarea infractorului, în dosarul privind fuga din ţară a lui Nicolae Popa. În 20 de minute, lui SOV i s-au adus la cunoştinţă date din dosar. La ieşirea din Parchet, omul de afaceri le-a spus reporterilor să întrebe “ofiţerii SRI acoperiţi” de ce a fost convocat. La plecarea de la Parchet, Vîntu a fost întrebat pentru ce a fost citat la Parchet, însă el a spus că nu poate da foarte multe detalii. Pe de altă parte, întrebat dacă îşi menţine decizia de a îi da în judecată pe Emil Boc, Elena Udrea şi Sever Voinescu, omul de afaceri a afirmat că el nu îşi schimbă niciodată deciziile: “Trebuie să dovedească faptul că eu am organizat o lovitură de stat şi că am furat bani de la FNI”. SOV solicită daune de câte un milion de euro, pentru primii doi, respectiv un sfert de milion de euro, pentru al treilea, aşa cum a declarat omul de afaceri pentru jurnalistul Victor Ciutacu. “De acum, voi da în judecată, în civil, pe oricine mai spune, cu excepţia ziariştilor, că eu am furat bani de la FNI, deşi instanţa m-a scos din cauză”, a spus SOV. Anul trecut, Vîntu l-a dat în judecată şi pe preşedintele Băsescu, pentru acuzaţiile aduse în direct la o televiziune, referitoare la “tunul” de 60 de milioane de euro, obţinut din rambursarea TVA. Vîntu îi cerea lui Băsescu daune de un milion de euro. Anterior, la parchet s-a prezentat şi omul de afaceri Octavian Ţurcan, care a stat aprox. 40 de minute, însă acesta nu a făcut declaraţii nici la intrare, nici la ieşire. Parchetul instanţei supreme susţine că, prin acţiunile întreprinse în scopul zădărnicirii şi îngreunării executării pedepsei a unui condamnat - Nicolae Popa - la 15 ani de detenţie, Vîntu, Ţurcan şi Stoian au dovedit “nu doar perseverenţă infracţională accentuată, dar şi ignoranţă faţă de sistemul de justiţie”. Celor trei acuzaţi li s-au impus anumite interdicţii pe parcursul anchetei referitoare la favorizarea infractorului Nicolae Popa, fostul preşedinte al Gelsor, condamnat, în lipsă, în vara anului 2009, pentru înşelarea a peste 300.000 de investori la Fondul Naţional de Investiţii (FNI).



12